Actualitate

ANPC a încheiat sesiunile de prevenţie şi consiliere a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au încheiat sesiunile de prevenţie şi consiliere a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA, conform unui comunicat al Autorităţii.

„În prima săptămână dedicată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pregătirii zonelor turistice din România în vederea primirii turiştilor cu ocazia minivacanţei de 1 Mai – Sărbători Pascale, comisarii ANPC au încheiat sesiunile de prevenţie şi consiliere a operatorilor economici care activează în aceste regiuni, în domeniul HORECA. În perioada 23-30 aprilie 2024, echipele de control din cadrul Comandamentului special creat pentru monitorizarea activităţilor comerciale în minivacanţa de la debutul lunii mai, vor verifica modul în care operatorii economici s-au pregătit pentru a face faţă numărului important de turişti care sunt aşteptaţi aici”, se spune în comunicat.

Potrivit ANPC, în perioada 1-6 mai 2024, în cadrul aceleiaşi campanii, vor fi asigurate echipe de permanenţă, în toate zonele menţionate, pentru a răspunde eventualelor reclamaţii sosite din partea consumatorilor.

La întâlnirile desfăşurate în Ploieşti, Braşov, Oradea, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Iaşi şi Constanţa, comisarii ANPC, sub coordonarea vicepreşedintelui Sebastian Hotca şi a directorului general Paul Anghel, au discutat cu sute de operatori economici care activează în industria ospitalităţii, pentru a preveni şi combate practicile care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi în mod clar şi precis, în zonele turistice din România.

„Ne dorim ca operatorii economici să înţeleagă importanţa respectării drepturilor consumatorilor, nu numai în această perioadă, şi de aceea ne exprimăm disponibilitatea pentru a explica legislaţia din domeniu. Insistăm pentru consultarea site-ului www.anpc.ro, unde pot fi găsite fişele de control şi ghidurile de bune practici care pot elimina orice confuzie, în ceea ce priveşte acţiunile de control ANPC”, a declarat Sebastian Hotca – vicepreşedintele ANPC.

ANPC menţionează că aceste întâlniri demonstrează dorinţa Autorităţii de a veni în sprijinul mediului de afaceri şi de a-i informa cu privire la cele mai noi reglementări în domeniu şi deschiderea către o adevărată colaborare cu operatorii economici care îşi derulează afacerea în spiritul legii şi cu grijă pentru respectarea drepturilor consumatorilor.

Cele mai recente știri

To Top