Energie

Arabia Saudită va reduce producţia sa de petrol cu 1 milion de barili pe zi în iulie, ca parte a unui acord mai larg al OPEC+ referitor la producţie

petrol titei
Foto: iStock

Arabia Saudită va reduce producţia sa de petrol cu 1 milion de barili pe zi în iulie, ca parte a unui acord mai larg al OPEC+ referitor la producţie, în condiţiile în care grupul se confruntă cu scăderea preţurilor petrolului şi un excedent al ofertei, transmite Reuters.

Ministrul saudit al Energiei, Prinţul Abdulaziz, a declarat că reducerea cu 1 milion de barili pe zi (bpd) de către Riad ar putea fi prelungită şi după iulie, dacă va fi necesar.

Influenta Organizaţie a Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi, cunoscuţi sub numele de OPEC+, nu au făcut nicio modificare la reducerile planificate de producţie de petrol pentru acest an, în timp ce preşedinta coaliţiei, Arabia Saudită, a anunţat noi scăderi voluntare.

OPEC+ a ajuns la un acord cu privire la politica de producţie după şapte ore de discuţii şi a decis să reducă producţia ţintă din 2024 cu încă 1,4 milioane de barili pe zi.

Cu toate acestea, multe dintre aceste reduceri nu vor fi reale, deoarece grupul a redus ţintele pentru Rusia, Nigeria şi Angola, pentru a le alinia cu nivelurile lor actuale de producţie.

În schimb, Emiratelor Arabe Unite li s-a permis să crească producţia.

OPEC+ pompează aproximativ 40% din ţiţeiul mondial, ceea ce înseamnă că deciziile sale de politică pot avea un impact major asupra preţurilor petrolului.

OPEC+ are deja în vigoare o reducere de 2 milioane bpd convenită anul trecut şi care se ridică la 2% din cererea globală.

În aprilie, OPEC+a convenit şi o reducere voluntară surpriză a producţiei de petrol, de 1,6 milioane bpd, care a intrat în vigoare în luna mai, fiind valabilă până la sfârşitul anului 2023.

Arabia Saudită a declarat duminică că îşi va extinde porţiunea de reduceri voluntare de 0,5 milioane bpd până în 2024.

Nu era clar dacă reducerea de 1 milion din iulie este peste cea de 0,5 milioane bpd sau dacă aceasta din urmă va fi inclusă în reducerea din iulie.

Anunţul din aprilie a contribuit la creşterea preţurilor petrolului cu aproximativ 9 dolari pe baril, la peste 87 de dolari, dar acestea s-au retras rapid sub presiunea preocupărilor legate de creşterea economică şi cererea globală.

Vineri, preţul petrolului Brent, de referinţă, s-a stabilit la 76 dolari pe baril.

Naţiunile occidentale au acuzat OPEC că manipulează preţurile petrolului şi subminează economia globală prin costurile ridicate ale energiei.

Occidentul a acuzat, de asemenea, OPEC că se alătură Rusiei, în ciuda sancţiunilor occidentale privind invazia Ucrainei de către Moscova.

Ca răspuns, membrii OPEC au spus că tipărirea de bani din Occident în ultimul deceniu a determinat inflaţia şi a forţat naţiunile producătoare de petrol să acţioneze pentru a menţine valoarea exportului lor principal.

Ţările asiatice, precum China şi India, au cumpărat cea mai mare parte din exporturile de petrol ruseşti şi au refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Cele mai recente știri

To Top