Ca urmare a Raportului privind Capitalul Permanent (PCR), Consiliul Euroins Insurance Group (EIG), sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a comandat o analiză actuarială independentă a Euroins România Asigurare-Reasigurare SA unui expert actuarial de top la nivel mondial.
Potrivit BERD, analiza nu oferă o bază pentru a revizui punctul de vedere al instituţiei financiare internaţionale cu privire la poziţia financiară solidă a Euroins România la momentul retragerii licenţei sale.
„BERD propune rezoluţie privind asigurarea fără costuri suplimentare pentru contribuabilii şi asiguraţii din România. Analiza acutarială nu găseşte bazele pentru suspendarea licenţei Euroins România„, a precizat BERD într-un comunicat transmis miercuri.
Totodată, instituţia a arătat că este îngrijorată de criza în curs de desfăşurare de pe piaţa asigurărilor din România.
„După verificări, BERD a investit în octombrie 2021 într-o participaţie minoritară în Euroins Insurance Group din Bulgaria (EIG), firma mamă a Euroins România Asigurare-Reasigurare SA (EIRO). Ca acţionar, BERD s-a implicat împreună cu Consiliul EIG în îmbunătăţirea suplimentară a operaţiunilor şi a performanţelor companiei, în special în România. BERD a luat act de anunţul ASF din 17 martie că a fost retrasă licenţa Euroins România, din cauza indiciilor stării de insolvenţă a companiei. Anunţul are în vedere raportul privind capitalul permanent publicat de ASF în 2 februarie, în care este identificat un deficit de capital de peste 400 milioane de euro”, se arată în comunicatul BERD.
BERD subliniază că este implicată în mod activ în discuţii cu toate părţile pentru a găsi o soluţie la turbulenţele de pe piaţă provocate de retragerea licenţei Euroins România, care, potrivit EIRO, declanşează clauzele de eliminare efectivă a acoperirii prin reasigurare a cererilor de despăgubiri din România şi creează o mare masă de datorii neachitate.
„BERD este decisă să ajute la găsirea unei soluţii fără costuri suplimentare pentru autorităţi sau contribuabili, şi alături de Euroins Insurance Group a depus o propunere de rezoluţie la ASF. Discuţii constructive privind propunerea de rezoluţie sunt în derulare între BERD, Euroins Insurance Group şi ASF. Euroins Insurance Group (EIG) rămâne unul din cele mai mari grupuri independente de asigurări din centralul şi sud-estul Europei, cu poziţii de top în Bulgaria, România, Macedonia de Nord şi o prezenţă importantă în ţări ca Polonia, Grecia, Ucraina şi Georgia”, se mai arată în documentul citat.
BERD va continua să lucreze cu conducerea EIG şi alte părţi implicate pentru a găsi o soluţie funcţională în România, în beneficiul companiei, a poporului român şi a pieţei de asigurări din România, precizează instituţia financiară internaţională.