Bănci

BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice s- au situat la 22,6% din PIB, în trimestrul I din 2023

Foto: BNR

Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au crescut în primul trimestru din 2023 cu 0,5 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2022, ajungând la 22,6%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.

„Evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor (+75,5%) atingând un nivel de
6,3% din PIB, ca urmare a încasării contravalorii titlurilor de natura datoriei emise de Ministerul Finanţelor în trimestrul I 2023, titluri de stat denominate în euro şi în dolari americani”, precizează BNR.

Potrivit sursei citate, participaţiile şi acţiunile/unităţile fondurilor de investiţii au scăzut cu 1,2 puncte procentuale, ajungând să reprezinte 8,7% din PIB. Alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) s-au redus cu 0,3 puncte procentuale, până la nivelul de 5,3%. Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 2% din PIB (în scădere cu 0,3 puncte procentuale), evoluţie dată, în principal, de plăţile în avans efectuate de stat pentru achiziţionarea de echipamente militare şi de rambursările efectuate de societăţile nefinanciare pentru creditele acordate de administraţia centrală, menţionează banca centrală.

Angajamentele financiare ale administraţiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, au crescut cu 0,8 puncte procentuale, ajungând la 48,8% la finele trimestrului I 2023. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de emisiunile de titluri de stat efectuate de Ministerul Finanţelor în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale şi sunt reflectate în cadrul instrumentului financiar titluri de natura datoriei, care au crescut cu 0,5 puncte procentuale în primele trei luni ale anului, ajungând la 33,7% din PIB.

O tendinţă similară a consemnat şi stocul creditelor angajate (+16,7%), în creştere cu 0,2 puncte procentuale, ajungând la 6,7% din PIB, datorită emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, lansate în trimestrul I 2023.

Ponderea datoriilor din categoria alte conturi de plătit a atins un nivel de 7,6% din PIB, în creştere faţă de T1 2022 cu 0,1 puncte procentuale ca urmare, în principal, a înregistrării sumelor primite în baza Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta de împrumut extern nerambursabil (grant) şi a celor datorate societăţilor nefinanciare în contextul măsurilor întreprinse de stat pentru reducerea impactului rezultat din creşterea preţurilor energiei.

Sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare în cuantum de 1,4% din PIB în trimestrul I 2023 comparativ cu 1,7% din PIB în trimestrul I 2022, pe seama eforturilor Guvernului de reducere a deficitului bugetar în contextul recomandărilor Comisiei Europene.

Administraţia centrală a prezentat un necesar net de finanţare de 1,8% din PIB în ianuarie-martie 2023, comparativ cu 2% din PIB în perioada similară a anului trecut.

Administraţiile locale au înregistrat o capacitate netă de finanţare în ambele trimestre analizate, şi anume 0,3% din PIB în trimestrul I 2023 şi 0,2% din PIB în trimestrul I 2022.

Administraţiile de securitate socială au consemnat o capacitate netă de finanţare de 0,1% sută din PIB în ambele trimestre luate în analiză.

Cele mai recente știri

To Top