Actualitate

Burduja: Trebuie să ne asigurăm că sectorul energetic este sigur în faţa atacurilor

Trăim într-o lume mai complicată ca niciodată şi vedem asta în fiecare zi, de aceea este foarte important să ne asigurăm că sectorul energetic este sigur în faţa atacurilor venite din partea actorilor statali sau nestatali, a declarat, luni, la evenimentul Energy CyberGuard, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„În primul rând, e important că organizăm primul exerciţiu de strategie de securitate cibernetică. Este un pas vital şi, mulţumită tuturor, cred că, dacă lumina se aprinde, dacă există electricitate, dacă este gaz, toate acestea sunt datorită vouă (companiile energetice, n.r.). Trăim într-o lume mai complicată ca niciodată. Vedem asta în fiecare zi (…) Am văzut, mai ales în ultima vreme, cât de important este sectorul energetic, cât de important este să ne asigurăm că este sigur. De asemenea, vedem şi cât de vulnerabili putem fi în faţa actorilor statali şi nestatali. care vizează sistemele noastre energetice. Aţi venit, astăzi, aici pentru a face un lucru foarte important: primul exerciţiu cibernetic pentru România, legat de sistemele noastre energetice. Mă bucur să ştiu că peste 150 de experţi sunt aici pentru acest scop. Ştim că nu suntem întotdeauna în siguranţă şi că, uneori, este cel mai uşor să fii în spatele computerului şi să ataci sistemele de securitate esenţiale, cum ar fi cele de energie”, a spus Burduja.

Oficialul a făcut referire, totodată, la sistemele energetice din Ucraina şi din Republica Moldova.

„Cei care sunteţi astăzi aici, sunteţi adesea în prima linie pentru a ne apăra împotriva ameninţărilor, împotriva celor care ne doresc răul, care vor să eşuăm, să diminueze credibilitatea democraţiilor şi a economiilor libere (…) Acum, Ucraina şi Republica Moldova au reuşit, în timp record, să-şi sincronizeze sistemele energetice cu sistemul energetic european. Este ceva care a trecut aproape neobservat. Aproape nimeni nu vorbeşte despre asta. Un proces care ar dura în mod normal ani până la săptămâni s-a întâmplat datorită oamenilor inteligenţi din România, din Republica Moldova şi din Ucraina (…) Ştiu că ne confruntăm cu ameninţări mai complicate decât oricând, dar oamenii aceştia sunt adesea eroii necunoscuţi, care stau în spatele primelor lini”, a afirmat demnitarul.

Acesta a adăugat că România se află într-o poziţie unică, prin prisma faptului că a operaţionalizat primul Centru de Excelenţă în Securitate Cibernetică din Uniunea Europeană (UE).

„În timpul mandatului meu la Ministerul Cercetării şi Digitalizării, am reuşit să operaţionalizăm primul Centru de Excelenţă în Securitate Cibernetică din UE (…) Cred că am dat un exemplu pentru Europa şi pentru întreaga lume, cu privire la ceea ce înseamnă să fii în siguranţă dintr-o perspectivă specific cibernetică”, a precizat Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei a organizat, luni, la Palatul Parlamentului, în colaborare cu mai multe entităţi, un eveniment dedicat primului exerciţiu de securitate cibernetică organizat România.

„Pe baza exerciţiului se va face o evaluare a riscurilor, iar în funcţie de rezultate se vor stabili nevoile de constituire de SOC / SIRT, respectiv planurilor de achiziţii pentru bunuri şi servicii în securitate cibernetică”, notează instituţia.

Potrivit sursei citate, exerciţiul are scopul de a stabili nivelul de pregătire al companiilor din energie pentru a face faţă unor eventuale atacuri cibernetice.

Cele mai recente știri

To Top