Analize

Care este cea mai scumpă destinație de retail din lume. Calea Victoriei se menține pe locul 40 în clasament

Fifth Avenue din New York și-a menținut poziția de cea mai scumpă arteră comercială din lume, Via Montenapoleone din Milano urcând pe locul doi în clasamentul global, potrivit celui mai recent raport Cushman & Wakefield „Main Streets Across the World”.

Potrivit celei de-a 33-a ediții a raportului, chiriile spatiilor de retail pe Via Montenapoleone au crescut cu 20% în ultimul an, la 1.500 euro/mp/lună, evoluție care a propulsat-o pe poziția secundă în clasamentul mondial, înlocuind Tsim Sha Tsui din Hong Kong, care a căzut pe locul al treilea, după o creștere mai modestă a chiriilor de 4%, la 1.268 euro/mp/lună. Chiriile de pe Fifth Avenue s-au menținut constante la 1.700 euro/mp/lună.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, de 55 euro/mp/lună, Bucureștiul ocupă locul 40 în top 50 orașe analizate la nivel mondial și poziția 50 din 57 în clasamentul european, imediat după Ljubljana. În Praga, Budapesta, Zagreb și Belgrad chiriile sunt peste nivelul din București, o valoare mai mică fiind înregistrată în Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Clasamentul este realizat în urma analizei chiriilor de referință din cele mai bune locații de retail din întreaga lume, care, în cele mai multe cazuri, sunt legate de sectorul de lux. Calea Victoriei din București este singura arteră comercială din România luată în considerare în raport, reprezentând cea mai scumpă locație de retail de pe piața locală. Oferta de spații de retail pretabile pentru amenajarea de noi magazine de lux rămâne extrem de limitată în această arie a Bucureștiului, însă pe fondul revigorării turismului, zona Calea Victoriei a devenit un magnet pentru brandurile hoteliere premium, care ar putea acoperi această nevoie de spații de retail.”

Trei din principalele cinci cele mai scumpe destinații comerciale din lume sunt în Europa, New Bond Street din Londra fiind pe locul patru, iar Avenues des Champs-Élysées din Paris pe locul cinci. În top 10, jumătate dintre locațiile clasate sunt din Europa. 

CELE MAI SCUMPE ARTERE COMERCIALE DIN LUME (sursa: Cushman & Wakefield)

 

Clasament global 

2023

Clasament global 2022

Locatie

Oras

Chirie
(€/mp/luna)

Evolutie pre-covid pana in prezent 

2023/2022 

1 1 Upper 5th Avenue  New York  1.700  14% 0%
2 3 Via Montenapoleone Milan 1.500  31% 20%
3 2 Tsim Sha Tsui  Hong Kong 1.268  -39% 4%
4 4 New Bond Street London 1.242  -11% 0%
5 5 Avenue des Champs Élysées Paris 951  -18% 0%
6 6 Ginza Tokyo 775  0% 0%
7 7 Bahnhofstrasse Zurich 770  -2% 1%
8 8 Pitt Street Mall Sydney 634 -24% 0%
9 9 Myeongdong Seoul 545  -19% 5%
10 11 Kohlmarkt Vienna 430  6% 2%
11 10 West Nanjing Road Shanghai 422  -10% 5%
12 12 Orchard Road Singapore 366 2% 2%
13 14 Dong Khoi HCMC 331 40% 17%
14 13 Kaufinger/Neuhauser Munich 320  -12% 0%
15 15 Ermou Athens 290  2% 5%
16 16 Grafton Street Dublin 252  -17% 11%
17 18 Passeig de Gracia Barcelona 250  -9% 9%
18 17 P.C. Hooftstraat Amsterdam 233  0% 0%
19 19 Parizska Street Prague 225  -4% 0%
20 31 Centre – Istiklal Street Istanbul 208 63% 120%
21 20 Suria KLCC Kuala Lumpur 196 13% 5%
22 21 Khan Market New Delhi 184  7% 3%
23 22 Nedre Slottsgate Oslo 162 10% 0%
24 23 Bloor Street Toronto 157  0% 0%
25 26 Stroget (incl. Vimmelskaftet) Copenhagen 145  -3% 2%
26 25 Grande Rue Luxemburg 145  -9% 0%
27 24 Biblioteksgatan Stockholm 140  -7% 1%
28 27 Meir Antwerp 138  -11% 3%
29 28 Chiado Lisbon 125  -4% 2%
30 30 Vaci utca Budapest 110  -27% 0%
31 29 City Centre Helsinki 102  -24% -14%
32 33 Masaryk CDMX 95  5% 11%
33 32 Central Retail District Bangkok 94  -10% 0%
34 34 Kneza Mihaila Belgrade 85  -6% 0%
35 37 Nowy Swiat Warsaw 75  -33% -3%
36 36 Ilica Street Zagreb 75  -6% 0%
37 35 Jakarta 72  0% 0%
38 39 Oscar Freire Jardins Sao Paulo 62  54% 10%
39 38 Čopova Ljubljana 60  0% 0%
40 40 Calea Victoriei Bucharest 55 0% 0%
41 41 Vitosha Blvd Sofia 54  -7% 4%
42 42 Obchodna ulica Bratislava 45  0% 0%
43 43 Bonifacio High Street Manila 42 4% 4%
44 44 Anexartisisas Ave Limassol 40  21% 8%
45 45 Gedimino Ave./

Pilies St./ Didzioji St.

Vilnius 37  -8% 1%
46 46 Kalku St./Valnu St./

Audeju St./Terbatas

St./Kr.Barona St.

Riga 36  -10% 0%
47 47 Viru Street Tallin 31  -9% 0%
48 48 Makedonija Street Skopje 28  0% 0%
49 49 Calle peatonal Florida. Buenos Aires 24 -38% 33%

 

Rob Travers, Head of EMEA Retail Cushman & Wakefield: „Rata de neocupare în locațiile de retail super-prime rămâne foarte redusă, ceea ce duce la tensiuni concurențiale atunci când cele mai bune spații devin disponibile, fapt reflectat în evoluția chiriilor. Chiar dacă preocupările legate de reducerea cheltuielilor consumatorilor au afectat economia, comercianții au deschis sau și-au îmbunătățit magazinele representative din piețele cheie. Aceste magazine reprezintă o parte critică a unui brand de retail. „

 

Pe măsură ce lumea continuă să iasă din impactul pandemiei globale, principalele destinații de retail și-au continuat revenirea, cele mai multe dintre acestea înregistrând o evoluție pozitivă a chiriilor în ultimul an. În ultimul an, chiriile în destinațiile globale de retail au crescut în medie cu 4,8% (în moneda locală). Cea mai puternică creștere a fost înregistrată în Asia Pacific, care a avut o medie de 5,3%, cu America la 5,2% și Europa la 4,2%.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top