Actualitate

Cel mai mare fond suveran din lume, din Norvegia, a înregistrat un profit de 138 de miliarde de dolari în primul semestru

Foto: iStock

Uriaşul fond suveran al Norvegiei a raportat miercuri un profit de 1.480 miliarde de coroane (138 de miliarde de dolari) pentru prima jumătate a anului, determinat în principal de randamentele mari ale investiţiilor sale în acţiuni ale unor companii de tehnologie, transmite CNBC.

Aşa-numitul Fond Global de Pensii Guvernamental – cel mai mare fond suveran de avere din lume – a declarat că avea o valoare de 17.750 miliarde de coroane la sfârşitul lunii iunie.

Randamentul global al fondului pentru perioada de şase luni a fost de 8,6%, ceea ce a fost cu 0,04 puncte procentuale mai mic decât randamentul indicelui său de referinţă.

Nicolai Tangen, CEO al Norges Bank Investment Management, a declarat miercuri că investiţiile în acţiuni au oferit un randament ”foarte puternic” în prima jumătate a anului.

”Rezultatul a fost determinat în principal de acţiunile companiilor de tehnologie, datorită cererii crescute de soluţii noi în inteligenţa artificială”, a menţionat Tangen.

Fondul suveran de investiţii din Norvegia a declarat că portofoliul său de acţiuni a înregistrat o rentabilitate de 12,5% în prima jumătate a anului, în timp ce portofoliile sale cu venit fix şi imobiliare necotate au suferit pierderi marginale.

Fondul a raportat randamente negative de 17,7% din portofoliul său necotat de infrastructură de energie regenerabilă, în primele şase luni ale anului.

Acesta a spus că costurile de capital mai mari au afectat negativ valoarea investiţiilor în perioada ianuarie-iunie.

Privind în perspectivă, Tangen, de la NBIM, a declarat într-o conferinţă de presă că nu se aşteaptă ca pieţele bursiere să crească aşa cum au făcut-o în anii precedenţi, potrivit Reuters.

Tangen a spus că multă incertitudine şi ”o situaţie geopolitică complet diferită” înseamnă că acum există mai multe riscuri pentru acţiunile globale.

Unul dintre cei mai mari investitori ai lumii, fondul suveran de avere al Norvegiei, a fost înfiinţat în anii 1990 pentru a investi veniturile excedentare din sectorul petrolului şi gazelor din ţară. Până în prezent, fondul a investit bani în peste 8.700 de companii din peste 70 de ţări din întreaga lume.

Cele mai recente știri

To Top