Actualitate

CFA România: Indicele de Încredere Macroeconomică, în scădere accentuată în aprilie

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a scăzut cu 12,3 puncte până la valoarea de 47,1, în luna aprilie a acestui an, context în care 59% dintre analiştii organizaţiei anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, faţă de o pondere de 75%, în exerciţiul anterior.

„După corecţia înregistrată în lunile anterioare de către componenta de anticipaţii şi componenta de condiţii curente a scăzut substanţial. Astfel, atât indicatorul de încredere, cât şi componentele sale, au ajuns la valorile înregistrate în noiembrie anul anterior. Aceste corecţii vin pe fondul încetinirii economiei, în pofida impulsului fiscal semnificativ, a anticipaţiilor de majorare a deficitului bugetar, precum şi a anticipaţiilor de majorare a fiscalităţii în 2025”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2025) s-a majorat faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,73%. În, acelaşi timp, doar aproape 60% dintre participanţii la sondaj anticipează o reducere a ratei inflaţiei, în următoarele 12 luni, în comparaţie cu 75%, în exerciţiul anterior.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 88% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 5,0172 lei pentru un euro, în timp ce, pentru orizontul de 12 luni, media se situează la 5,0719 lei pentru moneda unică.

De asemenea, estimarea deficitului bugetar indică o stagnare la 5,7%, în timp ce indicele ROBOR, calculat la trei luni, ar urma să scadă la 5,95%, comparativ cu 6,05%, anticipaţie anterioară.

Sondajul de specialitate este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Participanţii la sondaj sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top