Actualitate

Ciolacu: Pe teritoriul României va fi cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, duminică seara, că România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie, la care va fi partener şi Uniunea Europeană.

Şeful Executivului a fost întrebat, într-o emisiune la Digi 24, dacă România poate sau nu să producă muniţie de tip NATO.

„Urmează luni sau marţi – Comisia Europeană o să facă anunţul, pentru că avem un proiect comun – va fi cea mai modernă fabrică de pulberi pe teritoriul României. O investiţie de aproape 400 de milioane de euro şi Comisia Europeană vine şi ea la această investiţie cu 47 de milioane de euro. Există mai multe contracte în acest moment în derulare”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a arătat că România face muniţie NATO şi este pregătită pentru acest lucru.

Mai mult, el a dat asigurări că ţara noastră nu va fi atacată de Federaţia Rusă.

„România este membră NATO. Avem pe teritoriul României mii de soldaţi trimişi, ca şi ţară gazdă, avem un comandament francez, coordonare franceză pe teritoriul României, sunt şi militari din aproape toate statele europene. România nu va fi atacată de Federaţia Rusă. Este exclus ca România să fie atacată de Federaţia Rusă armat”, a afirmat Ciolacu.

Cele mai recente știri

To Top