Actualitate

Contrabanda cu ţigarete în România a scăzut la 7,7% din totalul consumului, în luna ianuarie

tigari
Foto: iStock

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut uşor în luna ianuarie 2024, până la 7,7% din totalul consumului, comparativ cu 8,5% la finele anului 2023, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel.

„În luna ianuarie, cea mai mare scădere a contrabandei se înregistrează în nord-est, cu 10,5 puncte procentuale, până la 19,2%. Cu toate acestea, regiunea continuă să fie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete. În ianuarie, singura regiune în care piaţa neagră creşte semnificativ este sud, cu 4,1 puncte procentuale, până la 10,4%. Majorarea este corelată cu apariţia ca sursă de provenienţă a Bulgariei, începând de anul trecut. Ca provenienţă, cea mai mare pondere o deţine Duty Free (peste 40%), urmată de Moldova (21,6%), Cheap Whites (13%) şi Bulgaria (12,8%)”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research, într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES.

În acest context, conform datelor de pe platforma StopContrabanda.ro, citate de Ileana Dumitru, director juridic şi afaceri externe al Ariei Europa de Sud Est din cadrul BAT, peste 10 milioane de ţigarete de contrabandă au fost capturate de autorităţi în zona de sud, de la începutul acestui an. Este cea mai mare cantitate de ţigarete capturate la nivel naţional în intervalul menţionat şi reflectă tendinţa de creştere a traficului ilicit de produse din tutun din statele din sudul ţării (Bulgaria, Turcia), unde preţul ţigaretelor este semnificativ mai mic.

„Salutăm eforturile susţinute ale autorităţilor în domeniul combaterii contrabandei, precum şi anunţarea primelor două scannere vamale din cele douăzeci şi şase contractate în decembrie 2023 de către Ministerul Finanţelor, care urmează să fie instalate în vămile Giurgiuleşti din judeţul Galaţi şi Albiţa din judeţul Vaslui. Acestea sunt puncte pe graniţa de est a ţării, de asemenea o zonă puternic afectată de traficul ilicit provenit din spaţiul non-comunitar. Bugetul de stat al României pierde circa 2 miliarde de lei anual din cauza contrabandei cu tutun şi orice punct procentual în minus al nivelului contrabandei poate însemna creşteri ale veniturilor la bugetul statului din activitatea actorilor legitimi, care trebuie însă susţinută prin măsuri fiscale predictibile şi echilibrate”, a menţionat Ileana Dumitru.

La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications la JTI România, Moldova şi Bulgaria, a subliniat că, în conformitate cu execuţia bugetară pe luna ianuarie 2024, veniturile din accize au înregistrat o creştere de 48,1% în ritm anual, susţinută de încasările din accizele pentru produsele din tutun, cu 91,4% mai mari – o situaţie de excepţie, pe fondul majorării de la începutul anului – în timp ce veniturile din accize la produsele energetice rămân în zona negativă.

„Tutunul şi-a făcut din nou datoria faţă de buget. Pentru a rămâne în continuare parteneri de bază ai statului, avem nevoie de predictibilitate şi stabilitate. Anul electoral îşi spune, însă, cuvântul. Nu mai puţin de 11 propuneri legislative anti-tutun, iniţiate de parlamentari din tot spectrul politic, se află în diverse stadii de dezbatere in Parlament. Unele sunt de bun simţ, precum cea recent adoptată, privind interdicţia vânzării tuturor produselor din tutun sau cu nicotină către minori, dar cele mai multe cuprind prevederi confuze, cum ar fi o nouă definiţie a fumatului fără…fum, sau radicale, ca de exemplu interzicerea expunerii produselor la raft, care ar avea ca efect creşterea contrabandei, mai ales în oraşele mici şi în mediul rural, unde se va putea comercializa orice de sub tejghea, inclusiv produse de pe piaţa neagră”, a punctat Gilda Lazăr.

La rândul său, Dragoş Bucurenci, director External Affairs, Philip Morris România, a salutat faptul că anul 2024 începe cu o scădere de aproximativ un punct procentual în ceea ce priveşte contrabanda cu ţigarete, după creşterile consecutive de la finele anului trecut.

„Ne aşteaptă un an plin de incertitudini, din toate punctele de vedere. În acest context, România are nevoie de un buget consolidat şi de investiţii viabile. Philip Morris International rămâne un partener de încredere al statului român şi contribuie în fiecare an semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a economiei locale. Aşa cum am anunţat anul trecut, în 2024 continuăm să ne accelerăm transformarea: investim 130 milioane dolari în fabrica din Otopeni, continuăm să ne dezvoltăm capacităţile de producţie, să oferim noi locuri de muncă şi să creştem nivelul exporturilor. Sperăm că vom putea face toate acestea într-un mediu echitabil, corect şi stabil pentru toţi actorii economici”, a declarat Dragoş Bucurenci.

Cele mai recente date arată necesitatea unei strategii eficiente de control la frontieră, subliniază Enrico Ziino, head of corporate Affairs South East Europe Imperial Brands. „Viitorul Guvern va avea datoria de a reprezenta interesele României în Uniunea Europeană în contextul revizuirii Directivelor privind tutunul (Directiva accizelor pentru tutun şi Directiva produselor din tutun). Scopul comun al Guvernului şi al nostru ca industrie este asigurarea stabilităţii pe termen lung a sectorului şi, în consecinţă, a veniturilor fiscale în România. Prin urmare, va fi esenţial să pledăm pentru un sistem de accizare care să recunoască diferenţele economice dintre statele membre şi să evite creşterile masive de preţuri peste noapte, care ar afecta şi mai mult consumatorii români şi ar alimenta piaţa neagră” a spus Enrico Ziino.

Potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră, în 2023 s-a înregistrat cel mai mare volum de ţigarete capturate în ultimii cinci ani, iar faţă de anul 2022, constatările au crescut cu 40%. Astfel, au fost confiscate peste 5,5 milioane pachete de ţigări, aproape 17 tone de tutun şi 31 de tone tutun de narghilea. În acest context au fost destructurate 3 grupuri infracţionale organizate, în care erau implicate 47 de persoane.

La rândul său, directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române – chestor de poliţie Aurel Dobre, a precizat că reducerea contrabandei rămâne unul dintre obiectivele Poliţiei Române, de aceea activităţile desfăşurate de instituţie pentru combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun au fost abordate prioritar. „În cursul anului 2023, au fost înregistrate 421 de dosare penale de contrabandă, în care au fost cercetate 676 de persoane. În urma activităţilor operative, au fost descoperite peste 43 de milioane de ţigarete şi peste 37 de tone de tutun”, a declarat Aurel Dobre.

Anual, companiile de tutun, mari contribuabili, virează la bugetul statului circa 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii.

Cele mai recente știri

To Top