Actualitate

Drulă: O creştere a taxelor va avea un efect devastator asupra economiei

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat miercuri lipsa reformelor şi a declarat că o creştere a taxelor va avea „un efect devastator asupra economiei”.

„Vor creşte taxele, cu siguranţă. Şi este un efect devastator asupra economiei. Este o măsură, numită tehnic, prociclică. Adică o economie care deja frânează, îi mai pui piedică o dată. Nu o să aibă cine să plătească taxele astea. O să împingă business-uri în faliment şi business-uri, la negru. Este profund incorect, în momentul în care statul are o asemenea risipă şi nu există niciun fel de preocupare, de doi ani, nici măcar de a menţine constant nivelul (cheltuielilor – n.r.), dar să zici să reducă această risipă şi să eficientizeze orice din statul român”, a afirmat el, pentru B1Tv.

Liderul USR a criticat şi modul în care ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a purtat discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema implementării reformelor.

„Se băteau cu cărămida în piept cum se duc ei la Bruxelles. Evident că nu are credibilitate domnul Boloş. Domnul Boloş este un specialist în ameţeală, în salată de vorbe, în îmbrobodit sistemul administrativ românesc şi acoperit cu multe vorbe care nu înseamnă nimic. Nu prea merge la Bruxelles, că te întreabă oamenii ăia: ‘Ok, voi ziceţi că v-au crescut cheltuielile cu Ucraina. Cât?’. E greu… au mai încercat să ameninţe că ‘iese AUR, dacă nu ne lăsaţi pe noi într-un picior’ şi aşa mai departe. A vorbi despre incapacitate de plată, ca ministru de Finanţe al României, este complet iresponsabil. Pieţele observă asta şi cresc costurile de finanţare ale României. Pune în pericol costurile de finanţare, ratingul de ţară, cursul şi aşa mai departe”, a spus liderul USR.

Drulă a mai acuzat actuala coaliţie că nu a făcut reforme, iar promisiunile privind diminuarea cheltuielilor nu s-au concretizat deocamdată.

„Spuneam în primăvara lui 2022: ‘Opriţi-vă din cheltuielile fără rost, că vom ajunge la spitalul FMI’. Aşa se termină petrecerea de păcănele şi prafuri. Acum au spart farfuriile, petrecerea, prafurile, tot. Şi se întorc către noi şi ne zic că trebuie să ne ia banii din buzunar, ca să acopere asta. (…) Nu au făcut nicio reducere (de cheltuieli ale statului – n.r.). Au fost doar declaraţii. Nu există niciun text de lege”, a susţinut acesta.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top