Este inevitabil ca valoarea mare a investițiilor făcute de distribuitorii de energie să nu se regăsească în tarifele practicate, a anunţat, astăzi, Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE, la conferinţa „Energia verde – sustenabilitate şi securitate energetică. Soluţii de evitare a crizelor„, organizată de Antena 3 CNN, alături de săptămânalul economic Income Magazine.
Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de săptămânalul economic Income Magazine a organizat astăzi, în cadrul proiectului Conferințele Income Magazine Corporate, evenimentul „Energia verde – sustenabilitate și securitate energetică. Soluții de evitare a crizelor”.
”Distribuitorii de energie electrică, pe această perioadă de mandat pe care am avut-o, de cinci ani, și-au îndeplinit toate obligațiile de a investi, au și depășit obligațiile.
Aceste investiții se vor regăsi în tarif, ceea ce este inevitabil ca tariful să aibă o evoluție în sensul de a acoperi aceste cheltuieli.
Transelectrica a avut, de asemenea, un efort susținut în ultima perioadă, și sunt convins că odată cu finanțările de care beneficiază din fonduri nerambursabile, Transelectrica să își îndeplinească obligația de a investi și să vină în întâmpinarea celor care vor să se racordeze la rețeaua electrică”, a declarat președintele ANRE, Dumitru Chiriță.