Actualitate

FMI estimează un deficit bugetar de 6% în acest an. Spune că e nevoie și de alte măsuri

fmi

Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 2,3% pentru România în acest an şi un deficit bugetar de 6% din PIB şi recomandă autorităţilor de la Bucureşti reforme adiţionale care să reprezinte 2% din PIB.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Bucureşti, la finalul consultărilor în baza Articolului IV, şeful misiunii FMI pentru România, Kees Martijn, a precizat că pachetul fiscal adoptat recent de Guvern este un pas în direcţia potrivită, arătând însă că este nevoie şi de alte reforme.

„Alte reforme în ceea ce priveşte taxele sunt necesare pentru a creşte veniturile, eficienţa şi corectitudinea. O creştere a veniturilor de peste 2% din PIB în afara celor aduse de pachetul fiscal recent va fi necesară în următorii doi ani”, subliniază FMI.

Potrivit sursei citate, pe termen mediu economia românească va ajunge la potenţialul de creştere de 3 – 3,25%, pe măsură ce consumul şi investiţiile susţinute de fondurile din PNRR rămân puternice.

Potrivit FMI, rata inflaţiei va scădea de la 7% la 4% la finalul anului 2024, însă rămâne peste ţinta Băncii Naţionale a României.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top