Actualitate

Inspectorii antifraudă au aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 8,3 milioane de lei, în perioada 13 – 19 noiembrie

Foto: iStock

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au aplicat amenzi de peste 6,5 milioane de lei şi au dispus confiscări de 1,81 milioane de lei în urma unor controale efectuate în perioada 13-19 noiembrie 2023, la nivel naţional.

„Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au efectuat, în perioada 13-19 noiembrie 2023, acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerţului cu amănuntul şi prestării serviciilor direct către populaţie, precum şi în alte domenii economice în care, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituţiei pe baza informaţiilor deţinute, au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare. În acest context, inspectorii DGAF au efectuat verificări specifice la un număr de 828 contribuabili, fiind aplicate 888 amenzi contravenţionale în valoare totală de 4.557.178 lei şi dispuse confiscări în valoare totală de 1.812.220 lei (numerar, venituri ilicite şi bunuri)”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Pe de altă parte, Direcţia generală antifraudă fiscală a amendat cu 2 milioane de lei un retailer pentru depăşirea cotei de adaos comercial de maximum 20% la produsele mălai, făină şi pâine.

Cele mai recente știri

To Top