Actualitate

Jianu: După intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal am văzut descreştere în indexul privind industria prelucrătoare

Efectele modificărilor fiscale se vad deja în descreşterea indexului Purchasing Managers’ Index (PMI), care măsoară performanţa industriei prelucrătoare, acesta coborând în februarie la 47,1 faţă de 47,6 în luna anterioară, a explicat, vineri, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa de lansare a indexului în România.

„Văzând prezentările anterioare, mi-am amintit ceea ce vorbeam la un moment dat cu preşedintele României, care ne spunea că aşteaptă din partea mediului privat valoare adăugată, ceea ce facem şi astăzi prin lansarea acestui index. Căruia eu i-aş mai adăuga o componentă, aceea a politicilor publice. Adică în afară de a constata, în afară de a-l folosi pentru mediul privat, pentru noi toţi cei care lucrăm cu date, cei care investim, cei care ne uităm la celelalte economii, ce facem cu politicile publice? Ce facem să îmbunătăţim, să ducem în altă etapă România, sau de unde pornim şi unde ne propunem să ajungem cu România în acest sens. La nivelul Consiliului Naţional al IMM-urilor să ştiţi că noi am făcut o analiză după o primă lună de intrare în vigoare a noului Cod Fiscal, am văzut o oarecare descreştere şi în indexul PMI tocmai în luna februarie. Am văzut că indexul e undeva la 47,1 faţă de 47,6 în luna anterioară. Câteva lucruri pe care le-am constatat acolo. Şi anume antreprenorii din diverse domenii constată faptul că avem o descreştere a noilor comenzi, că noile reglementări fiscale nu rezolvă problema generală a României şi anume concurenţa neloială, ceea spunem noi mediul privat, respectiv activitatea economică la gri”, a spus Florin Jianu.

El a menţionat că, în egală măsură, antreprenorii nu se aşteaptă la noi angajări. De altfel, şi din datele INS pe luna ianuarie s-a văzut că, mai ales în zona industrială, deşi există o oare relativă creştere a solicitării pentru noi locuri de muncă, acestea nu pot fi ocupate pentru că nu există oamenii potriviţi.

La rândul său, Ciprian Dascălu, economist şef BCR, a declarat că, pe componenta de preţuri se observă în ianuarie şi februarie, pe lângă majorările preţurilor materiilor prime din cauza problemelor din Orientul Mijlociu, faptul că o mare parte dintre participanţii la studiu au menţionat majorările de taxe.

„În general creşterile nepredictibile sau impredictibilitatea mediului fiscal în general poate amâna decizii de investiţii din partea sectorului privat. Şi din partea consumatorilor într-o anumită măsură”, a spus Ciprian Dascălu.

BCR şi organizat vineri o conferinţă prilejuită de lansarea indicelui BCR PMI, care reflectă evoluţia economică din industria prelucrătoare din România.

Cele mai recente știri

To Top