Actualitate

MApN semnalează noi acţiuni de dezinformare online, mai ales pe TikTok

tik tok
Foto: iStock

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) semnalează noi acţiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok, vizate fiind frontierele României şi infrastructura portuară.

„Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că graniţele României vor fi închise şi securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea, tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanţa – locaţia filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război”, informează, duminică, MApN.

Sursa citată subliniază că toate aceste informaţii sunt false.

„Reiterăm faptul că aceste forme grosolane de manipulare şi mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susţinute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, având rolul de a întreţine o stare de incertitudine şi de a induce panica în rândul opiniei publice. Structurile de comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale vor continua să semnaleze cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situaţii vor fi identificate”, precizează MApN.

Cele mai recente știri

To Top