Actualitate

Marcel Boloş anunţă o nouă ediţie Fidelis în iunie

Foto: gov.ro

Ministrul Finanţelor a anunţat sâmbătă că o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS va fi organizată în perioada 18-28 iunie.

„În contextul în care am primit foarte multe cereri din partea investitorilor persoane fizice, pe fondul scadenţelor de luna aceasta, am decis să dăm startul unei tranşe noi de Fidelis”, a scris sâmbătă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.

„Voi comunica ulterior detaliile emisiunii, dar vă asigur că vom menţine structura deja bine cunoscută, inclusiv tranşa specială pentru donatorii de sânge”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Aceasta va fi cea de a treia ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis. Cea de-a doua ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis, care a avut loc în luna aprilie, a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea mai mare sumă investită dintre toate cele 16 ediţii, cel mai mare număr de investitori-donatori şi cea mai mare sumă investită de donatori. Suma totală investită a fost de peste 3,197 miliarde lei, depăşind cu peste 100 de milioane lei ediţia record din aprilie 2023.

De asemenea, Marcel Boloş a anunţat că luni începe şi o nouă tranşă de Tezaur, noutatea fiind „plata cu POS direct la sediile unităţilor de Trezorerie, pentru alimentarea mai facilă a contului de subscriere cu sumele necesare”.

Potrivit unui comunicat de presă publicat anterior de Ministerul Finanţelor, românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 iunie – 4 iulie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Între 10 iunie şi 5 iulie, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului iar între 10 iunie şi 4 iulie în mediul urban şi 10 iunie şi 3 iulie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Româna S.A.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, precizează sursa citată.

Cele mai recente știri

To Top