Actualitate

Marcel Boloș: Produsul intern brut pe cap de locuitor va ajunge, în premieră, la 20.000 euro în acest an

Produsul intern brut pe cap de locuitor va ajunge, în premieră, la 20.000 euro în acest an iar cheltuielile pentru investiţii se situează la 120 miliarde de lei, respectiv 7% din PIB, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Anul acesta în care înregistrăm o premieră, anume că PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 20.000 euro, cheltuielile destinate investiţiilor se situează la aproximativ 120 miliarde lei, peste 7% din PIB. În acest moment, unul dintre obiectivele principale este să păstrăm un echilibru la nivel macroeconomic şi să ne concentrăm pe cofinanţarea proiectelor europene. Pentru 2024, am prognozat să atragem peste 10 miliarde euro dar şi să realizăm o corelare a programelor de investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale cu programele de finanţare din bani europeni”, a scris ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a participat marţi la a 27-a Sesiune Ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, ocazie cu care a arătat că bugetul total al comunelor din România a crescut de la 9,2 miliarde lei la 9,5 miliarde de lei.

„Am avut astăzi ocazia să vorbesc cu primarii de comune din toate regiunile ţării şi am profitat de moment pentru a le mulţumi. Finalul lui 2023 a fost unul greu pentru ei, în care au avut un rol vital în acest proces în care am arătat că, înainte de toate, statul poate face primul pas pentru stabilizarea deficitului bugetar, prin eficientizarea calitativă a cheltuielilor banilor românilor. Eforturile lor se traduc prin posibilitatea de a continua investiţiile din Politica de Coeziune şi PNRR, fie că vorbim de autostrăzi, şcoli, spitale sau reţeaua de apă şi canalizare”, a subliniat Marcel Boloş.

Potrivit ministrului Finanţelor, o componentă importantă pe care este concentrat bugetul naţional o reprezintă îmbunătăţirea condiţiilor de locuire prin programul Anghel Saligny, unde bugetul creşte de la 1,9 miliarde lei în 2023, la 4,6 miliarde de lei în 2024, pentru 2.250 km modernizare de drumuri, 150.000 branşamente individuale la apă-canalizare şi 8.397 branşamente individuale la reţeaua de gaze naturale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top