Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, după întâlnirea de la Ministerul Finanţelor, pe tema reducerilor bugetare, că sunt peste 50 de măsuri care vor fi luate prin OUG care se pregăteşte. ”Vorbim de prima reformă reală în sistemul bugetar”, afirmă premierul.
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, după întâlnirea de la Ministerul Finanţelor pe tema reducerii cheltuielilor bugetare, că se au în vedere peste 50 de măsuri.
”Sunt peste 50 de măsuri (…) ele au fost discutat şi în cadrul coaliţiei. De fapt şi de drept vorbim, din punctul meu de vedere, de prima reformă reală în ceea ce priveşte sistemul bugetar. Este pentru prima oară când un Guvern al României ăşi asumă o astfel de abordare”, a afirmat premierul.
Potrivit acestuia, măsurile trebuiau luate mai repede.
”Sunt multe măsuri care se iau şi mi-aş fi dorit să fie luate din timp, de când existau elemente clare că este foarte puţin probabil să se încadrăm pentru deficitul asumat pentru anul acesta (…) vorbim de o stabilitate în România, nu vorbim de recesiune, vorbim pur şi simplu de lucruri pe care ni le-am asumat”, a mai afirmat premierul.
Acesta a precizat că scopul este de a nu se pierde banii europeni.
”Cel mai important este să continuăm dialogul cu Comisia, să nu se întâmple blocarea fondurilor europene. Cred că vom reuşi împreună să evităm acest lucru, să avem o negociere corectă cu Comisia, cu elemente, atât în ceea ce înseamnă cheltuielile, dar şi veniturile şi să avem un plan corect şi asumat pe perioada următoare. Am preferat să vin astăzi fiindcă nu caut vinovaţi şi nu fac parte din oamenii politici care şi le asumă pe cele bune”, a mai transmis premierul.
Acesta afirmă că toate măsurile propuse în acest moment sunt măsuri corect.
”Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri, cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci. Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat că se face un echilibrul între măsuri privind cheltuielile şi cele privind veniturile.
”Sunt măsuri cu efecte imediate şi cele indirecte, cum sunt cele 200.000 de locuri vacante, undele bugetate, altele nebugetate. Au şi efecte indirecte privind cheltuielile. Sunt plafoane la sporuri. Nu putem avea sporuri mai multe ca salariul de bază. Nu putem aveam pensii speciale mai mari decât ai avut veniturile (…)Nu putem să avem venituri mai mari ca preşedintele României şi să mai primim şi tichete de vacanţă”, a mai afirmat premierul.
Acesta a menţionat că nu caută vinovaţi la situaţia creată: ”Mai puţin mă interesează cine e de vină şi cine a greşit. Îmi asum aceste reforme, care deranjează anumite persoane. A venit timpul de a implementa aceste soluţii”.
Pingback: Boloş anunţă măsuri de reducere a cheltuielilor: Concedieri comasări și tăieri în tot sistemul bugetar – Income Magazine
Pingback: Burnete (Concordia): „Solicităm Guvernului să publice cât mai repede pachetul de măsuri fiscale. Vedem multe propuneri care ne îngrijorează” – Income Magazine
Pingback: Drulă: Planul Guvernului privind reducerile de cheltuieli în sistemul bugetar nu ajută la reducerea deficitului – Income Magazine
Pingback: Orban: Măsurile de reducere a cheltuielilor publice anunţate de Ciolacu şi Boloş sunt ‘apă de ploaie’ – Income Magazine
Pingback: Ciolacu: Finalizăm rapid ordonanţa de urgenţă de reducere a cheltuielilor bugetare – Income Magazine