Zilele de 1 şi 8 Martie reprezintă vârful vânzărilor pentru florarii din România şi, cu peste 2,5 milioane de buchete vândute în aceste zile, piaţa florilor va atinge un nou record istoric de vânzări, de aproape 40 milioane de euro, arată un studiu realizat de compania de consultanţă Frames.
Dincolo de mărţişoare, de cadourile de tot felul, florile reprezintă, în aceste zile, cel mai vândut produs din România.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, un calcul estimativ, realizat de consultanţi, arată că de 1 şi 8 Martie, vor fi vândute peste 2,5 milioane de buchete de flori. Estimarea ia în calcul că în mediul urban, unde se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,6 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani şi că măcar jumătate dintre doamne şi domnişoare vor primi un buchet de flori în această perioadă, la un preţ mediu de 80 de lei.
„Un calcul simplu arată că afacerea cu flori se apropie de 40 de milioane de euro, cu aproape 10 milioane mai mult decât estimările din 2023, incluzând aici doar comerţul cu amănuntul al florilor. Spre comparaţie, în 2020, business-ul cu flori a depăşit 20 milioane de euro”, arată analiza citată.
Potrivit analiştilor, dinamica spectaculoasă a vânzărilor ţine în primul rând de scumpirea semnificativă a florilor, fapt care a crescut semnificativ şi cifra de afaceri a celor peste 7700 de firme ce activează în aceste sector.
În ceea ce priveşte oferta, cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Dincolo de florile de sezon, la mare căutare rămân, în continuare, trandafirii, consideraţi simbolul iubirii.
„Există însă şi o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care includ diverse cadouri şi elemente de decor din plante şi flori exotice”, afirmă analiştii.
Ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor prezintă datele financiare finale, 2022, a dus business-ul cu flori din România la 2,2 miliarde de lei. Spre comparaţie, cu 10 ani în urmă, în 2014, piaţa florilor raporta o cifră de afaceri de 491,3 milioane de lei.
Totodată, firmele din domeniul comercializării cu amănuntul al florilor au reuşit să îşi crească semnificativ şi profitabilitatea, raportând un câştig net de peste 200 de milioane de lei în 2023, faţă de 150 de milioane lei în 2022 şi 23 milioane de lei în 2014. Potrivit datelor financiare de la Ministerul Finanţelor, consultate de Frames, în piaţa florilor din România activau, în 2022, 7.774 de firme, dintre care 6.930 în activitate şi numai 24 în faliment şi 76 în insolvenţă.
„Piaţa florilor s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, dovadă că numărul firmelor s-a dublat în ultimii 10 ani, la fel ca şi cel al angajaţilor. Dezvoltarea semnificativă a afacerilor a venit atât pe fondul creşterii interesului investitorilor pentru acest domeniu cât mai ales ca urmare a reducerii semnificative a pieţei negre, a evaziunii fiscale din acest sector”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames, citat în comunicat.
Cele mai multe flori vândute pe piaţa românească vin din import, aproximativ 80%, restul fiind acoperit din producţia locală.
Potrivit analizei Frames, comerţul cu amănuntul al florilor din România s-a diversificat foarte mult în privinţa ofertei de servicii. De la florăriile de cartier s-a ajuns la site-uri web şi aplicaţii de smartphone prin intermediul cărora poţi comanda oriunde o gamă largă de flori şi produse asociate din zona cadourilor. De la clasicele buchete s-a ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, în ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viaţa celor care le primesc
„Estimam, în anii anteriori, că afacerile cu flori şi produse asociate vor creşte semnificativ în România, iar datele financiare vin să confirme acest trend pozitiv. Anul 2024 va fi o adevărată bornă pentru această piaţă, în condiţiile în care modificările fiscale şi inflaţia se află în prim-plan. Vom asista, cel mai probabil, la o accentuare a fenomenului de concentrare a pieţei, mai ales pe sectorul de distribuţie, în ton cu evoluţia veniturilor populaţiei şi cu extinderea obiceiurilor de consum”, a spus Negrescu.
Analiza privind business-ul din piaţa florilor din România în 2024 a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate de companiile având codul CAEN 4776 (comerţul cu amănuntul al florilor, plantelor şi seminţelor) la Ministerul Finanţelor pentru anul 2022, datelor statistice privind dinamica firmelor de la Registrul Comerţului şi informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.
Estimările privind vânzările de 1 şi 8 Martie din 2024 aparţin Frames şi au fost realizate pornind de la discuţiile cu companiile din sector.