Consultanță

O nouă schemă de ajutor de stat

Hotărârea de Guvern nr. 523 a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 09.06.2023 și se adresează întreprinderilor ce au ca obiect de activitate producția, prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură. Prin acest act normativ se aprobă o schemă de ajutor de stat de 3.000.000 lei, bugetul alocat pentru acest an fiind de 1.000.000 lei.

Beneficiarii sunt întreprinderi mici și mijlocii. Potrivit reglementării din acest act normativ, aceștia sunt atât persoane juridice (societăți, cooperative agricole), cât și persoane fizice ce desfășoară activități economice în mod independent într-o formă autorizată. Nu reprezintă beneficiari calificabili la schema de ajutor de stat acele persoane care se află în dificultate (așa cum este definite de cadrul normativ comunitar) sau sunt în situația să restituie alte ajutoare de stat. Ajutorul de stat este de 21 Euro/1000 litri de motorină și se realizează prin diminuarea accizei standard aferentă motorinei de la valoarea prevăzută de Codul fiscal cu suma prevăzută de prezentul act normative. 

Procedura efectivă este rambursarea de la bugetul de stat către beneficiarii schemei de ajutor de stat. Pentru anul 2023, suma în lei este 103,9059 lei/1.000 litri şi reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 3 octombrie 2022. Autoritatea publică competentă să implementeze schema este Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA, prin structura centrală şi serviciile regionale.

Pentru a accesa schema de ajutor de stat, beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:

  1. a) să fie înscriși în Registrul unităților de acvacultură, denumit în continuare RUA;
  2. b) să furnizeze date statistice la ANPA privind suprafețele şi producțiile realizate, 
  3. c) să facă dovada că nu sunt întreprinderi în dificultate.

Cererile pentru ajutorul de stat se depun, pentru anul 2023, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare actului normativ – respectiv cel mai târziu în data de 09.07.2023, iar apoi să depună cererea în luna decembrie pentru anul următor. Anexat la cerere se va depune și o fotocopie a licenței de acvacultor.

Acordul prealabil de finanțare se va emite în termen de maxim 15 zile de la depunerea cererii și a documentației ce atestă eligibilitatea după verificarea condițiilor prevăzute de prezentul act normativ. Cererile de decontare efectivă a sumelor de bani se depun lunar, în luna următoare lunii încheiate și vor fi însoțite de o documentație foarte complexă, cum sunt copii ale facturilor de achiziții, documentele justificative care atestă desfăşurarea activităţilor din acvacultură pentru care se solicită ajutorul de stat, respectiv raportul zilnic de activitate, situaţia lucrărilor, foaia de activitate zilnică a utilajelor/mijloacelor auto utilizate, bonuri de consum, avize de însoţire a mărfii, facturi, foi de parcurs, fişa-limită de consum, fişa de furajare pe heleşteie, rapoarte de producţie, situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru obţinerea producţiei realizate în acvacultură, pentru perioada solicitată.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top