Business

ONRC: Aproape 25.300 de firme au fost radiate în primul trimestru al acestui an

inchidere afacere
Foto: iStock

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 3.826 (în creştere cu 39,23% faţă de ianuarie-martie 2023) şi în judeţele Cluj (1.291 +53,14%), Dâmboviţa (1.189, +148,74%), Timiş (998, +18,25%) şi Constanţa (949, +8,46%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (164, în creştere cu 49,09% faţă de primul trimestru al anului trecut), Călăraşi (168, +6,33%), Giurgiu (196, +31,54%) şi Covasna (197, +52,71%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (+148,74%), Harghita (+125,4%) şi Maramureş (+88,7%). Singura scădere a fost înregistrată în judeţul Olt, unde numărul de radieri s-a diminuat cu 3,13% (248) în primele trei luni din acest an, comparativ cu ianuarie-martie 2023.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 5.843 (+21,25%, raportat la perioada similară din 2023), agricultură, silvicultură şi pescuit (2.935, +116,29%) şi informaţii şi comunicaţii (2.262, +86,94%).

În martie 2024 au fost radiate 7.892 firme, cele mai multe din Bucureşti (1.202) şi judeţele Cluj (382), Timiş (314), Constanţa (313) şi Ilfov (292).

Cele mai recente știri

To Top