Transporturi

Portugalia: Noul Guvern este decis să privatizeze compania aeriană de stat TAP

Foto: iStock

Noul Guvern minoritar portughez a anunţat că va menţine bugetele echilibrate, va continua reducerea nivelului datoriei ţării şi va finaliza procesul de privatizare a companiei aeriene de stat TAP, planificat de mult timp, transmite Reuters.

Sub precedenta administraţie a socialiştilor, Portugalia a reuşit să raporteze un excedent bugetar peste aşteptări, de 1,2% din PIB în 2023, de la un deficit de 0,3% din PIB în 2022. În timp ce socialiştii prognozau un excedent bugetar de 0,2% din PIB anul acesta, noul Guvern nu a dat publicităţii previziuni specifice. De asemenea, autorităţile nu au precizat dacă vând o participaţie sau toate acţiunile deţinute la TAP. Actualul premier, Luis Montenegro, declara în decembrie că intenţionează să privatizeze complet operatorul aerian.

Precedentul Guvern aprobase în septembrie vânzarea a cel puţin 51% din TAP, dar procesul a stagnat. Mari companii europene – IAG (proprietarul British Airways), Lufthansa şi Air France-KLM – şi-au exprimat interesul în preluarea TAP.

TAP are peste 11.000 de angajaţi, deţine peste 90 de aeronave care zboară pe mai mult de 80 de destinaţii, mai ales în Europa, Brazilia, Statele Unite şi Africa.

Guvernul portughez este acţionar unic la TAP, companie care a trecut printr-un proces de restructurare, în cadrul unui plan de salvare în valoare de 3,2 miliarde de euro, aprobat de Bruxelles.

Săptămâna aceasta ar urma să fie dezbătut în Parlament programul legislativ al Executivului, care include de asemenea reduceri de taxe pentru familii şi companii, pensii şi salarii mai ridicate pentru poliţişti, profesori şi doctori.

Analiştii se aşteaptă ca primul test semnificativ al noului Guvern să fie spre finalul anului, la prezentarea proiectului de buget pentru 2025. Dacă acesta nu va fi aprobat, ar putea fi declanşate alegeri anticipate în Portugalia.

Cele mai recente știri

To Top