Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că autorităţile locale au aprobat organizarea unui protest, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir.
„Am aprobat un protest care nu va afecta traficul din Bucureşti. Acesta va avea loc duminică, luni şi marţi în parcarea din Piaţa Constituţiei şi a fost aprobat pentru 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir”, a scris primarul general, pe Facebook.
În urmă cu două zile, Nicuşor Dan anunţa că a respins o solicitare de protest a transportatorilor şi a fermierilor deoarece „nu este rezonabilă”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul preciza că s-a solicitat ocuparea integrală, de vineri până luni, a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini şi utilaje.
„Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Aceştia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini şi utilaje. Evident că întregul transport ar fi fost blocat în Bucureşti. Cel mai mare protest autorizat cu maşini a avut loc în 2017. Cele 3.800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piaţa Victoriei şi de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulaţiei. Dreptul la protest este consfinţit de lege, însă fără perturbarea funcţionării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun. Vom aproba orice solicitare de protest care respecta legea, aşa cum am făcut şi până acum”, a subliniat primarul Capitalei.