Actualitate

Rata şomajului în Bucureşti s-a menţinut la 0,86%, în ianuarie

Foto: iStock

Rata şomajului în Capitală s-a menţinut la 0,86% în luna ianuarie, fiind echivalentul a 10.802 de persoane care nu aveau un loc de muncă, arată datele publicate, vineri, de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Potrivit sursei citate, din totalul de 10.802 persoane înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 1.708 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 9.094 erau şomeri neindemnizaţi.

În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, toţi cei 10.802 provin din mediul urban.

Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (32,33%), urmaţi de cei cu studii superioare (28,96%), iar 18,67% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii.

Şomerii care au studii gimnaziale reprezintă 16,98% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 2,18%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 0,88%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.809 persoane foarte greu ocupabile, 3.507 greu ocupabile, 3.006 mediu ocupabile, iar 2.480 sunt persoane uşor ocupabile.

Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituţiei, precizează AMOFM.

Cele mai recente știri

To Top