Transporturi

Şeful BMW: Impunerea de tarife vamale de către UE la vehiculele electrice din China ar avea efecte contrare

Foto: iStock

Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea afecta semnificativ planul industrial „Green Deal” al blocului comunitar şi ar lovi producătorii auto germani care importă maşini produse în China, transmite Reuters.

Comisia Europeană a lansat în octombrie o investigaţie asupra industriei chineze de vehicule electrice. Ancheta, programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta, pe care a calificat-o drept un „protecţionism pur”, şi a subliniat că probabil va dăuna relaţiilor comerciale sino-europene.

„Curând vom vedea că ne dăm cu stângul în dreptul”, a declarat Oliver Zipse, după ce producătorul german de maşini a raportat rezultatele trimestriale.

BMW aduce din China pe piaţa din Europa modelele Mini EV şi iX3.

Ca şi rivalele germane Volkswagen şi Mercedes-Benz, BMW este puternic dependent de veniturile din afacerea sa din statul asiatic. China este a doua mare piaţă a BMW după Europa, fiind responsabilă pentru aproape 32% din vânzări în primul trimestru din 2024.

„Nu credem că industria noastră are nevoie de protecţie. Operarea la nivel mondial le dă producătorilor auto un avantaj industrial. Putem pune în pericol cu uşurinţă acest avantaj prin introducerea de taxe vamale”, a avertizat Zipse.

În martie, Comisia Europeană a început înregistrarea vamală a importurilor de vehicule electrice din China, ceea ce înseamnă că ar putea fi impuse taxe vamale în momentul în care investigaţia stabileşte că producătorii auto chinezi beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat.

Investigaţia ar urma să se finalizeze până în noiembrie, dar UE ar putea impune tarife provizorii în iulie.

Miercuri, preşedintele CE, Ursula von der Leyen, a declarat la Berlin că Europa trebuie să ia măsuri pentru a preveni inundarea pieţei blocului comunitar cu vehiculele electrice chinezeşti subvenţionate.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi von der Leyen i-au cerut luni şefului statului chinez, Xi Jinping, să asigure un comerţ mai echilibrat cu Europa.

Zipse a explicat că BMW şi alţi producători auto au „dependenţe bilaterale nu doar de produsul final, ci şi pe partea de componente şi materii prime”. Impunerea de tarife vamale ar afecta noile standarde UE privind emisiile de CO2.

„Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”, a apreciat Zipse.

Cele mai recente știri

To Top