Actualitate

Sindicatele din învăţâmânt anunţă că greva continuă pentru că guvernul nu a rezolvat cerinţa esenţială

Foto: iStock

Greva generală din Educaţie continuă, pentru că, după trei zile de pauză în negocieri, executivul nu a venit cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului din educaţie, au anunţat duminică Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”.

Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleaşi prime/vouchere pe care angajaţii din învăţământ le-au refuzat săptămâna trecută„, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret„, Marius Ovidiu Nistor şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Guvernul României trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar„, precizează liderii sindicali.

Potrivit sindicaliştilor, la ultimele negocieri avute cu reprezentanţii Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările sindicatelor au fost: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice şi emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru a anunţat că Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional. „Astăzi voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată„, a spus Cărbunaru.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai.

Cele mai recente știri

To Top