Actualitate

Stănică (CNSP): Pe termen mediu, creşterea economică va fi susţinută în special de investiţii

bani investitii euro
Foto: iStock

Creşterea economică pentru anul 2024 este estimată la 3,4%, iar pe termen mediu avansul PIB va fi susţinut de fondurile externe care vin prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin investiţii guvernamentale, investiţii în infrastructură, dar şi de un consum privat, cu o evoluţie puţin sub creşterea economică, a declarat, luni, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Cristian Stănică, la un eveniment.

„Pentru anul 2024, creşterea economică estimată este de 3,4% şi suntem extrem de preocupaţi să analizăm şi Indicele Antreprenoriatului Românesc şi să-l includem în prognozele noastre pe termen scurt pentru a îmbunătăţi estimarea pentru acest an. Desigur, modificările estimărilor iniţiale vor fi mai importante către finalul anului în prognoza de toamnă, când vom avea şi date importante de la Institutul Naţional de Statistică. Din punctul nostru de vedere, pe termen mediu, creşterea economică va fi susţinută în special de investiţii, fapt care s-a întâmplat şi în 2023, când, mai ales investiţiile guvernamentale, au avut o evoluţie peste estimări.spus Stănică, la lansarea lucrării „Indexul Antreprenoriatului Românesc Sem. I, 2024”, cea mai nouă cercetare a mediului de afaceri românesc.

În opinia sa, economia va fi ajutată de fondurile externe care vin prin PNRR, prin investiţii guvernamentale, investiţii în infrastructură şi printr-un consum privat, care va avea o evoluţie puţin sub creşterea economică.

Preşedintele CNSP a subliniat că „nu va mai fi creşterea dinainte de anul 2019”, deoarece s-a reconfigurat economia naţională şi, în structura acesteia, se va pune mai mult accentul pe motorul bazat pe investiţii, digitalizare şi implementarea noilor tehnologii.

Cele mai recente știri

To Top