Actualitate

SUA au aprobat medicamentul Jaypirca al Eli Lilly, pentru o formă de cancer al sângelui

Foto: iStock

Administraţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a dat o a doua aprobare pentru medicamentul Jaypirca al companiei Eli Lilly, care este utilizat pentru a trata o formă de cancer al sângelui, transmite Reuters.

Compania a spus că autoritatea de reglementare în domeniul sănătăţii a dat noua aprobare medicamentului pentru tratamentul leucemiei limfocitare cronice (LLC), un tip de cancer în care măduva osoasă produce prea multe din anumite celule albe din sânge.

Jaypirca a primit pentru prima dată aprobarea accelerată de către FDA pe 27 ianuarie, pentru tratamentul limfomului cu celule de manta (MCL), un tip rar de cancer de sânge care începe în celulele albe din sânge şi se răspândeşte în alte părţi ale corpului.

MCL este o formă mai agresivă de cancer în comparaţie cu LLC, potrivit National Institutes of Health. Medicamentul îşi propune să trateze adulţii cu LLC după cel puţin două linii de terapie.

Cele mai recente știri

To Top