Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul, organizează, în cadrul proiectului RO 3.0, summitul...
România duce lipsă de o legislaţie clară pentru Prosumatori şi Comunităţile de Energie, în primul caz legea aflându-se în Parlament, cu dificultăţi...
Transelectrica, operatorul național de transport și sistem din România, a accelerat în ultima perioadă investițiile în dezvoltarea rețelei electrice de transport, în...
România va încasa 288 de milioane de la Comisia Europeană, această sumă reprezentând o confirmare a eforturilor constante de a construi o...
România va beneficia de noi investiţii pentru creşterea rezilienţei şi independenţei energetice, în valoare de 1,4 miliarde euro prin REPowerEU, anunţă ministrul...
România a prezentat, vineri, Comisiei Europene o cerere de modificare a Planului său Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi adăugare a...
Noul plan „REPowerEu”, în valoare totală de 1,4 miliarde de euro, pe care Guvernul îl va trimite la Comisia Europeană până la...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că România a finalizat prevederile incluse în Componentei 16 a Planului Național de Redresare și...
Delegaţia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a convenit cu oficiali de la Bruxelles ca în REpowerEU să existe un proiect pilot în...