Tehnologie

Threads începe să afişeze cele mai discutate subiecte ale momentului

Foto: iStock

Mark Zuckerberg a anunţat că reţeaua socială Threads a început să implementeze funcţionalitatea Trending, care va fi vizibilă utilizatorilor în curând.

După mai multe luni de teste, Meta lansează, în sfârşit lista celor mai populare subiecte, la fel cum o face şi X/Twitter de mulţi ani.

Dacă în timpul testelor secţiunea se intitula „Today’s Topics”, după lansarea oficială Meta a ales să meargă cu un titlu mai cunoscut utilizatorilor – „Trending Now”.

Noua secţiunea va apărea în pagina de căutare, chiar sub căsuţa de căutare a aplicaţiei.

Prima listă afişată include subiecte precum Aaron Taylor Johnson, echinocţiul de primăvară, ziua de naştere a lui Bruce Willis, legea securităţii din Hong Kong şi avocata fostului preşedinte Donald Trump, Alina Habba.

Subiectele sunt raportate la Statele Unite, întrucât, la început, doar aici va fi disponibilă noua secţiune. Este de aşteptat ca, pe măsură ce disponibilitatea va fi extinsă, aici să fie afişate subiecte de interes local pentru fiecare regiune.

Cele mai recente știri

To Top