Profil de antreprenor

Un curs ales greșit a condus la un business de milioane

La 49 de ani, o vârstă la care mulți sunt deja plafonați din punct de vedere profesional sau nu mai au avântul de a demara mari proiecte, Camelia Popescu și-a dat un mare reset și a pus pe picioare un business care acum are ramificații în toată lumea. A luat această decizie din cauza stresului de la jobul pe care îl avea la vremea respectiva – unul cu salariu fix și prime trimestriale. A fost însă motivată și de povestea bunicii ei, care trebuia să treacă peste orice obstacol pentru a avea grijă de copii, dar și de o carte primită în dar de la o prietenă: „Lasă grijile, învață să trăiești”, de Dale Carnegie. Și așa a făcut. A hotărât să își lase în urmă jobul și să aleagă drumul antreprenoriatului. 

Nu i-a ieșit din prima, dar nu s-a dat bătută. A căutat succesul de-a fir a păr prin tainele antreprenoriatului, a adus la viață și a îngropat, rând pe rând, idei, a greșit, dar s-a ambiționat să se ridice de fiecare dată, ba chiar a și schimbat mai multe domeni până când, într-o zi, din întâmplare, și-a găsit drumul. În brokeraj de asigurări, inițial. 

În momentul meu de minus infinit, cum l-am numit eu, adică atunci când am simțit că eram la capătul puterilor, am primit o carte. Și după ce am citit-o, am realizat că tot ce mi se părea mie tragedie în jurul meu este foarte mic și că trebuie să abordez viața din alte perspective. Așa că mi-am deschis și sufletul și mintea către noi orizonturi, iar răspunsurile nu au întârziat să apară. Am fost invitată la un curs de brokeraj, care nu avea nicio legătură cu ce făcusem eu până atunci, și am dat curs, dar fără să știu că este în domeniul asigurărilor. Am crezut că este despre partea financiară, despre brokerajul de bursă, iar asta chiar mă atrăgea. În momentul în care am aflat că este vorba despre asigurări, mi-am dat seama că greșisem, de fapt, cursul la care voiam să ajung! Și, totuși, a fost acel moment zero despre care povesteam mai devreme, pentru că am descoperit că mi se potrivea mânușă. Pot spune chiar că s-a transformat în pasiune să vând asigurări.”Acum, la 68 de ani, Camelia este unul dintre acționarii grupului Destine Holding, dar și manager al uneia dintre cele 13 subsidiare ale agenției de turism Destine Holidays, cu filiale în mai multe orașe ale țării. Compania-mamă, holdingul adică, fondată în urmă cu 15 ani, are mai multe linii de business, precum broker de asigurări, broker de credite, broker de pensii private, imobiliare și turism. Succesul în business, în cele din urmă, pentru Camelia Popescu s-a dovedit că avea în spate un secret simplu: respectul și echitatea. „Încercări de-a lungul timpului au mai fost, dar nu au fost soldate cu succes, pentru că nu știam că atunci când pornești în această călătorie a antreprenoriatului este bine să știi ce vrei, dar mai ales să nu faci lucrurile după ureche. Acestea au fost lecțiile principale învățate de mine. Mi-au dat curaj însă, la aproape 50 de ani, și colegii mei, împreună cu care am pornit acest business. Ne-am dat demisia în masă, cu gândul de a ne croi singuri drumul, după propria noastră viziune. Succesul nostru s-a datorat în primul rând faptului că ne-am propus să avem voci egale, chiar dacă eram mulți. Fiecare idee a fost ascultată, respectată și validată”, este convinsă antreprenoarea.

Succesul e asigurat când angajații devin acționari

În 2007 au pornit la drum 17 membri fondatori ai companiei, însă acum sunt nu mai puțin de 120 acționari. Modelul lor atipic de business le-a adus însă și o echipă fidelă, împreună cu care au crescut organic, dar impresionant, pentru că zecile de acționari sunt chiar angajați care au reușit să îndeplinească anumite criterii. 

„Din momentul în care am creat acest holding, eu împreună cu ceilalți membri fondatori, ne-am propus să schimbăm destinele oamenilor. Ne doream ca oamenii să fie recompensați pentru munca pe care o fac. Și noi trecuserăm prin acest statut de angajat și atunci știam foarte bine ce așteptări are un om de la un loc de muncă. Și mai știam și cum poți stimula un om să lucreze la capacitate maxima sau chiar să se autodepășească, dar pentru că își dorește acest lucru, nu pentru că este în fișa postului, cum se spune. Ei, noi am reușit să creăm un climat de familie, în care toată lumea să ne fie alături la masa bunătăților, așa că după o anumită perioadă de activitate  în cadrul companiei primesc gratuit un număr de acțiuni. Desigur, numărul de acțiuni primite diferă, în funcție de performanțele fiecăruia. Perioada în care pot ei ajunge să dețină acțiuni în holding este cam de 7-8 ani, dar avem și situații în care au ajuns acționari după trei ani și jumătate”, povestește cu mândrie antreprenoarea.

După 15 ani de business, holdingul a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de șase milioane de lei, cu o creștere de aproape 57% față 2021. Expansiunea continuă a grupului de firme se datoreazeă însă unei gândiri sănătoase și respectării „Legii incubației”, cum a numit-o Camelia Popescu. Este acea lege nescrisă în business, pe care trebuie să și-o însușească mai ales antreprenorii tineri, lege care spune că trebuie să ai în primul rând răbdare pentru a pune bazele unei fundații trainice înainte de a visa la profituri mărețe. Este o lecție despre succes, pe care toți ar trebui să o învețe atunci când intră în lumea afacerilor.

Cele mai recente știri

To Top