Asigurări

UNSAR: Doi din cinci români plănuiesc să-şi asigure complet locuinţa, în 2024

Patru din cinci români sunt interesaţi şi foarte interesaţi de asigurarea locuinţelor şi a bunurilor pe care le deţin, iar doi din cinci români spun că vor încheia anul următor atât poliţa obligatorie PAD, cât şi pe cea facultativă dedicată locuinţei, potrivit unui studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Potrivit sursei citate, interesul proprietarilor pentru poliţele dedicate locuinţelor este unul ridicat: 84% dintre români declară că ştiu că asigurarea împotriva celor trei riscuri catastrofale (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) este obligatorie prin lege. Cu toate acestea, doar jumătate dintre ei cunosc şi faptul că, pentru cei care nu deţin această poliţă este prevăzută o amendă, conform legii.

„În faţa neprevăzutului, putem fi extrem de vulnerabili. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare român să conştientizeze cât de important este sprijinul financiar pe care l-ar putea primi din partea companiilor de asigurări – atât de necesar pentru acoperirea pagubelor şi pentru reconstrucţia casei, la nevoie”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute şi poate acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: cutremur, inundaţii, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, inundaţii produse vecinilor, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

Conform UNSAR, toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, în funcţie de specificul locuinţei, ţinând seama, totodată, de cerinţele şi nevoi (de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuinţa).

„În ciuda percepţiei declarate, doar 20% dintre locuinţe sunt şi asigurate împotriva dezastrelor naturale. În acest context, vom continua să amplificăm demersurile noastre de informare cu privire la beneficiile unei asigurări facultative de locuinţe, astfel încât orice proprietar să devină #sigurACASĂ”, a menţionat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top