Actualitate

Valer Hancaș: Retailul este singura industrie care nu a beneficiat de plafonarea prețurilor la energie

Singura industrie care nu a beneficiat de schema de sprijin pentru prețurile la energie este retailul, a declarat, Dumitru Valer Hancas Director de Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

Acesta s-a referit la ideea ministrului Agriculturii de a se desființa produsele mară proprie, decizie care ar da total peste cap planurile de afaceri ai marilor companii din România.

Aflat la Conferinţa RO 3.0 „Gustul Viitorului. Industria alimentară și retailul din România pentru următorii 7 ani” powered by Kaufland, ministrul Agriculturii a făcut un anunț surprinzător. Acesta a spus că nu este de acord cu produsele marcă proprie din magazine, întrucât concurența nu e neapărat extrem de loială.

„Ca ministru al Agriculturii, eu aş scoate marca proprie definitiv din comerţ. Pentru a se crea o relaţie comercială corectă. De ce să avem marcă proprie unde 4 lei este litrul de lapte şi alt lapte intră cu 7 lei? Să reglăm preţurile, fişele de cost pe produs, sunt integrate cheltuieli directe şi indiferecte, şi la procesator la fel, au cheltuielile directe şi indirecte cu un adaos comercial limitat şi la retaileri la fel, cu un adaos comercial limitat. Eu, din punctul meu de vedere, vă spun sincer: eu nu sunt de acord cu marca proprie”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Conferinţa RO 3.0 „Gustul Viitorului. Industria alimentară și retailul din România pentru următorii 7 ani” powered by Kaufland, are loc marți, 20 februarie, la Hotel InterContinental Athenee Palace Bucharest, începând cu ora 09:30.

Evenimentul va fi transmis live pe antena3.ro, jurnalul.ro, precum și pe paginile de Facebook Antena 3 CNN și Jurnalul, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

Conferinţa RO 3.0 este moderată de Adrian Ursu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top