Analize

XTB: Prețul grâului trece printr-un carusel neobișnuit. Care sunt estimările pentru această vară?

recoltare grau

Prețul grâului a avut parte de o călătorie de-a dreptul „nebună” în ultimii patru ani, cu fluctuații neobișnuite pentru această cereală care, până acum, a dat dovadă de stabilitate, arată o analiză de piață financiară semnată de analiștii din cadrul XTB, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale.

După ce s-au bucurat ani întregi de consecvență, o „furtună” de factori a făcut să ca prețurile acestei cereale să crească vertiginos. Deficitul de aprovizionare la nivel mondial, perturbările din perioada pandemiei și războiul din Ucraina au contribuit la această majorare a prețurilor.

Cu toate acestea, în scurt timp, prețurile au scăzut la niveluri care nu au mai fost văzute din 2020. Va continua această pantă descendentă sau viitoarele probleme de producție cauzate de fenomenele meteorologice și de schimbările climatice vor provoca o nouă creștere a prețurilor?

 De la consolidare, la un nou maxim istoric

Între 2016 și 2020, prețurile la grâu au rămas relativ stabile în contextul unei supraproducții globale. Situația a căpătat o cu totul altă dimensiune, pe măsură ce perspectivele de producție s-au înrăutățit, parțial din cauza temperaturilor globale în creștere. În tot acest timp, cererea a continuat să crească, în special din partea Chinei și Indiei. Pandemia a provocat, inițial, o scădere a prețurilor, dar problemele întâlnite pe parcursul lanțului de aprovizionare au declanșat, la scurt timp, o nouă tendință de majorare.

Izbucnirea războiului din Ucraina a accentuat și mai mult situația. În calitate de mari exportatori de grâu, Rusia și Ucraina reprezentau o verigă importantă din exporturile globale. Temerile legate de perturbarea exporturilor ucrainene și de sancțiunile impuse Rusiei au dus la dublarea prețurilor. Această explozie previzibilă a prețurilor a fost, însă, una de scurtă durată.

 Producția și stocurile record din Rusia au influențat prețul grâului

 Accesul la piața din Rusia a rămas, în mare parte, neîntrerupt. Statul condus de Vladimir Putin s-a bucurat de o recoltă record, completându-și depozitele deja supraaglomerate.

La rândul ei, Ucraina a reușit să-și continue unele exporturi prin intermediul rutelor terestre și al unei rute maritime redeschise parțial. Această ofertă masivă, atractivă în special pentru cumpărătorii asiatici datorită prețului scăzut, a devenit o piedică majoră pentru prețurile globale ale grâului.

În prezent, grâul rusesc are un preț de sub 190 de dolari pe tonă în porturile de la Marea Neagră, fiind semnificativ mai ieftin decât cel din SUA (207 de dolari) și decât cel din Europa de Vest (225 de dolari). Este destul de probabil ca această presiune asupra prețurilor să continue până când Rusia își va epuiza surplusul actual și până la sosirea următoarei recolte – care, de asemenea, se așteaptă să fie una bogată, explică analiștii din cadrul XTB.

Exporturile americane se prăbușesc și scade suprafața cultivată

 Deși SUA nu este un producător sau exportator de grâu de top, datele sale de piață au în continuare, o influență semnificativă. În condițiile în care exporturile se află la cel mai scăzut nivel din anii ’70, prețul grâului din SUA se confruntă cu o puternică presiune descendentă.

Această prăbușire se datorează unei combinații de factori, printre care se numără cererea crescută de grâu rusesc mai ieftin și un dolar american puternic, care face ca cerealele din SUA să fie mai puțin competitive. Cu toate acestea, există semne ale unor potențiale probleme viitoare pentru piața americană. Raportul prospectiv de însămânțare din martie al USDA (Departamentul pentru Agricultură al SUA) prevede o scădere de 5% a suprafețelor de plantare, față de sezonul precedent.

În ciuda acestui fapt, producția și stocurile finale pentru sezonul 2024/2025 sunt așteptate să crească, deoarece se preconizează că suprafața de recoltare proiectată va fi mai mare. Prețul la poarta fermei estimat pentru sezonul următor este ușor mai ridicat decât prețul actual al pieței. Chiar și în aceste condiții, prețul rămâne mai mic decât din sezonul anterior, de la fermă, subliniază analiștii XTB.

 Speranță la orizont sau și mai multe turbulențe?

 În ciuda ofertei excedentare actuale și a scăderii exporturilor americane, situația globală rămâne tensionată. Războiul în curs de desfășurare din Ucraina și posibilitatea ca Rusia să restricționeze exporturile ucrainene ridică motive de îngrijorare. În plus, țările vecine ezită să se bazeze pe rutele terestre pentru exporturile ucrainene, ceea ce ar putea perturba transporturile ulterioare.

În paralel, situația volatilă din Orientul Mijlociu și eventualele blocaje la Marea Roșie ar putea perturba și mai mult livrările către importatorii cheie din Africa și Asia. Fenomenele meteorologice reprezintă, de asemenea, un alt factor de incertitudine. Creșterea temperaturilor la nivel global a dus la secete prelungite în ultimii ani în cazul unor producători importanți precum Australia și Canada, iar SUA s-ar putea confrunta cu o soartă similară, mai arată analiștii din cadrul XTB.

Previziunile pentru această vară indică temperaturi mai ridicate decât media normală perioadei și o umiditate mai scăzută, ceea ce ar putea duce la o recoltă mai mică decât sugerează suprafața de plantare preconizată. În plus, prețurile scăzute ar putea descuraja și mai mult plantarea, iar suprafața recoltată ar putea fi chiar mai mică decât anul trecut.

 Se va repeta istoria?

 Tendința actuală a prețurilor după vârful din 2022 seamănă cu ceea ce s-a întâmplat după vârfurile similare din 1980, 1996 și 2008. Din punct de vedere istoric, ciclul descendent după astfel de vârfuri tinde să se încheie la aproximativ 600 de sesiuni.

Potrivit analiștilor XTB, dacă acest model se menține, o revenire a prețurilor ar putea avea loc în jurul perioadei de recoltare a grâului din SUA, în lunile august și septembrie ale acestui an. În timp ce oferta masivă a Rusiei ar putea continua să exercite o presiune descendentă pe termen scurt, factorii meteorologici ar putea foarte bine să ducă la atingerea unui minim al prețurilor până la sfârșitul verii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top