Actualitate

Austria ne refuză din nou. Ministrul austriac de Interne: Nu suntem deschişi pentru extinderea Spaţiului Schengen

Foto: iStock

Sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu suntem deschişi pentru extinderea acestuia, spune ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în timpul unei conferinţe de presă comună cu omologul român, Cătălin Predoiu.

„Poziţia noastră e că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu suntem deschişi pentru extinderea acestuia. vedem că sunt controale la frontieră între Germania şi Austria, între Austria şi Ungaria, între Ungaria şi Slovenia. În Germania s-a discutat despre control la frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcţionează şi de aceea nu consider că o extindere e oportună la momentul actual”, declară Gerhard Karner.

Declaraţia a fost făcută miercuri în timpul unei conferinţe de presă comună cu omologul român, Cătălin Predoiu.

„Discuţiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu şi pe parcurs am văzut că şi al dlui ministru Karner a fost să construim azi un început de colaborare, să întoarce pagina în subiectul Schengen. Să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai drum scurt către obiective comune, ale Austriei şi ale României, inclusiv Schengen. Nu am venit aici şi nu am creat discuţii în paradigma ministrului care vine şi cere şi a altuia care refuză. Nu asta e gândirea mea şi nu ăsta e modul de lucru corect. Dovadă e rezultatul din decembrie 2022. Modul corect de lucru, cred eu, este de a identifica problemele fiecărei părţi pentru a identifica soluţii. Am vrut să mă asigur dacă există reproşuri sau slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”, spune Cătălin Predoiu.

Austria s-a opus, la Consiliul JAI din decembrie 2022, aderării României la Spaţiul Schengen.

Ministrul de Interne a precizat că „a fost foarte fericit să constate că şi Austria vede aceste progrese şi România, pe toate programele pe care le are, performează”.

„Temele vom continua să le facem pe protecţia frontierelor şi pe cooperarea bilaterală. Am înţeles în cadrul întâlnirii şi îi mulţumesc domnului ministrul pentru francheţea cu care a discutat, Austria nu cu România are o problemă, poliţiştii români îşi fac treaba şi la frontieră şi în cooperarea poliţienească. Suntem gata să continuăm această muncă împrreună”, a mai afirmat Cătălin Predoiu.

Predoiu menţionează că România va continua să sprijine Austria şi ţările europene „în reformarea sistemului de migraţie şi azil european, a cadrului legislativ privind protecţia frontierelor”.

„E primă întâlnire, vă asigur că şi şi altele, o muncă pe care o începem şi sunt convins că vom continua până când vom ajunge la un rezultat, într-un termen rezonabil”, încheie Predoiu.

Cele mai recente știri

To Top