Numărul locurilor de muncă vacante, la nivel naţional, a fost de 33.300 în trimestrul IV al anului 2023, în scădere cu 8.600...
România ar putea avea nevoie de şapte ani pentru a reduce deficitul bugetar până la ţinta prevăzută în regulile Uniunii Europene, în...
Ajutorul de stat pentru Tarom ar putea fi aprobat în această primăvară, în contextul în care se pare că există un proiect...
Problemele sectorului agricol nu se pot rezolva de pe o zi pe alta, e de părere europarlamentarul Daniel Buda. Acesta a declarat,...
Uniunea Europeană urmează să amendeze Apple cu aproximativ 500 de milioane de euro (539 de milioane de dolari) pentru presupuse încălcări ale...
În pofida promisiunilor iniţiale de a-şi reduce operaţiunile din Rusia, prezenţa producătorului american de alimente Mondelez, care deţine mărci precum Oreo şi...
Comisia Europeană a iniţiat, luni, proceduri oficiale pentru a evalua dacă TikTok a încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) în domenii...
Pentru prima dată în istorie, cele mai mari bănci din Europa au avut anul trecut profituri cumulate de peste 100 de miliarde...
Autoturismele ecologice vor ajunge la o cotă de în total piaţă auto în România de 29%, până la sfârşitul anului 2024, timp...
Cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (FMCG) au crescut cu aproape 14% în 2023 faţă de anul anterior, iar volumele achiziţionate...
Producătorii români de zahăr, în pericol din cauza importurilor de zahăr din Ucraina. Proprietara fabricii de zahăr Luduș a dezvăluit, în cadrul...
Piata procesatorilor și producătorilor de carne din România a resimțit urcușuri și coborâșuri în ultima perioasă, însă o parte din problemele producătorilor...
Producătorul de automobile Dacia anunţă că va implementa noile reglementări privind siguranţa în cazul autoturismelor, reglementări aprobate la nivel european, care vor...
Decizia Comisiei Europene de recuperare a ajutorului de stat pentru Blue Air va fi transmisă, oficial, autorităţilor române în zilele următoare, iar...
Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, împreună cu cotidianul naţional Jurnalul, organizează Conferinţa RO 3.0 „Gustul Viitorului. Industria...