Transporturi

BMW anunţă majorarea câştigurilor, în urma succesului vehiculelor electrice

Foto: iStock

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a raportat vineri o marjă de profit la divizia auto mai ridicată decât estima şi a confirmat previziunile anuale, având un ton mai optimist decât al concurenţilor săi, transmit DPA şi Reuters.

Producătorul german de maşini de lux se aşteaptă la o marjă de profit la divizia auto de 9% – 10,5% în 2023, iar până acum în acest an a înregistrat o marjă de 10,3%.

Majorarea cererii pentru vehiculele electrice şi pentru modelele mai scumpe a dus la o creştere peste aşteptări a veniturilor în trimestrul trei din 2023, la 38,5 miliarde de euro, dar profitul net al grupului a scăzut cu 7,7%, la 2,93 miliarde de euro, după ce rezultatele de anul trecut au fost influenţate de preluarea de către BMW a controlului societăţii sale mixte din China.

Directorul financiar Walter Mertl a avertizat că se menţin ridicate costurile logistice şi cele cu materiile prime, ceea ce afectează negativ rezultatele companiei.

În comunicatul BMW nu se face referire la efectele inflaţiei ridicate sau ale majorării dobânzilor asupra cererii de maşini, spre deosebire de concurenţii Mercedes-Benz şi Porsche, care au avertizat că situaţia dificilă de pe piaţă afectează cererea.

În primele nouă luni din acest an vânzările grupului BMW au crescut cu 5,1%.

În trimestrul trei din 2023, vânzările de vehicule exclusiv electrice au reprezentat 15,1% din totalul vânzărilor, în timp ce BMW se aştepta ca până la finalul anului maşinile exclusiv electrice să reprezinte 15% din totalul vânzărilor. De asemenea, succesul modelelor mai scumpe – BMW X7, BMW X5 şi BMW X6 – au stimulat creşterea vânzărilor.

În trimestrul trei din 2023, profitul operaţional a crescut cu 18,2%, la 4,35 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor. Marja de profit la divizia auto a crescut cu aproape un punct procentual, la 9,8%.

Recent, producătorul german de maşini de lux anunţa că vrea să menţină preţurile stabile în 2023, după ce în ultimii doi ani a transferat clienţilor o parte din costurile mai ridicate, dar recent directorul financiar Nicolas Peter avertiza că sunt aşteptate unele majorări de preţuri moderate.

Cele mai recente știri

To Top