Sănătatea mintală a devenit una dintre cele mai mari preocupări ale lumii în care trăim, mai ales după pandemia de COVID care, deși nu mai reprezintă astăzi o mare amenințare, a lăsat în societate urmări care nu vor trece prea curând, chiar dacă pare că lumea a revenit la normal. Income Magazine a stat de vorbă cu psihoterapeutul Cristina Șoldan, doctorand în medicină și antropologie medicală, pentru a înțelege mai bine un fenomen care pare să atingă tot mai mulți oameni: afecțiunile de natură psiho-emoțională.
Income Magazine: 9 din 10 angajați își doresc programe de susținere a sănătății mintale și incluziunii, de la angajatori, conform Randstad România Employer Brand Research 2023. Care este credeți că este motivul pentru care numărul angajaților preocupați de sănătatea mintală este atât de mare?
Cristina Șoldan: Sănătatea şi boala sunt greu de definit, iar explicaţiile acestor stări de viaţă sunt complexe. Nu există o teorie generală care să le explice. Conform OMS, sănătatea este „starea de bine şi confort fizic şi psiho-social, în absenţa unei boli sau infirmităţi manifeste clinic”. Într-o accepţiune mai generală, sănătatea reprezintă o relaţie armonioasă între structurile şi funcţiile organismului uman. Acest fapt implică un echilibru şi o menţinere constantă a acestora, în condiţiile fluctuante ale mediului. Vorbim, așadar, de nevoia de adaptare flexibilă şi permanentă în orice condiții de viață. Acum, dacă ne întoarcem la întrebarea dumneavoastră, ne uităm la ceea ce presupune sănătatea mintală, respectiv absența ei și aducem în ecuație și condițiile de viață ale momentului, este evident de ce tot mai mulți oameni sunt interesați de acest aspect.
I.M: Credeți că putem vorbi despre un stres generalizat în rândul angajaților și, dacă da, care ar putea fi motivele și ce legături se pot stabili între stresul generalizat și societatea actuală?
C.Ș: M-aș uita mai degrabă la om, la ființa umană a vremurilor, mai puțin la rolul său. După părerea mea, indiferent de rol sau de vârsta biologică, vorbim de un fenomen generalizat, vorbim de o civilizație, vorbim de o epocă. Secolul al XX-lea schimbă complet modul de a gândi și de a acționa al omului și, odată cu acestea, și formele de manifestare a sănătății și bolii. Apar noi forme de suferință, în majoritatea lor legate atât de stilul de a exista al omului modern – neliniștit, suprasolicitat, aflat într-o permanentă neliniște a căutării, cât și de efortul de adaptare la o lume în continuă schimbare. În sfera patologiei își face intrarea un concept medical nou: sindromul general de adaptare, care se va impune în clinică prin bolile de stres. Asistăm la o proliferare necunoscută încă în istorie a bolilor psihice (nevroze, depresii, psihoze, diverse manifestări suicidare etc.). O nouă clasă clinică își câștigă locul în seria speciilor medicale: bolile psihosomatice. La acestea se adaugă bolile cardiovasculare, cancerul, SIDA, dar și boli specifice civilizației tehnologice. Dacă venim în prezent, la tot ceea ce se întâmplă încă de la începutul secolului al XX-lea se adaugă și efectele pandemiei și războiului care și-au pus amprenta sever asupra multor arii de viață ce îmbină personalul cu profesionalul.
I.M: Cât de mult contează sentimentul de insecuritate -financiară sau de alt tip – al românilor în apariția stărilor de stres sau de deteriorare a sănătății mintale?
C.Ș: Când vorbim de impredictibilitate, de incertitudine sau de insecuritate de orice natură, vorbim implicit de stres, vorbim implicit de o probabilitate ridicată de deteriorare a sănătății. De ce a apărut acum un interes major pentru sănătatea mintală? Odată cu pandemia, omenirea s-a trezit brusc într-un context de viață fără precedent. Un context nou, sensibil, lipsit de soluții și total impredictibil. Efectele pandemiei au un ecou puternic în tot ceea ce implică calitatea societății, calitatea vieții colective și calitatea vieții individului. Iar dacă ne uităm în spațiul nostru geografic, pandemia nu a făcut altceva decât să accentueze o criză deja existentă într-o Românie extrem de fragilă. Încă din primele luni de pandemie, au fost raportate creșteri îngrijorătoare ale tulburărilor anxioase, tulburărilor depresive majore, dar și un risc crescut de suicid. Considerând legătura strânsă dintre aceste tulburări și insecuritățile financiare, este posibil ca efectele pandemiei și războiului să determine un impact negativ asupra sănătății mintale pe termen lung prin prisma efectelor negative pe care le produce în economia globală. Desigur, impactul pandemiei COVID-19 și războiului asupra populației de orice vârstă, dar mai ales asupra copiilor și tinerilor este dificil de conceptualizat cu acuratețe, deoarece consecințele se pot manifesta pe termen lung și în mai multe domenii esențiale ale vieții, nu doar cel financiar.
I.M: Când știm că sănătatea mintală a unui om se deteriorează și care sunt primele semne?
C.Ș: Atunci când ne referim la bolile mintale, vorbim despre un concept vast, care cuprinde multe tulburări ce afectează modul în care simțim, gândim și ne comportăm. Fiecare dintre acestea are propriile simptome, însă o parte din aceste afecțiuni prezintă anumite simptome comune și o să dau câteva exemple care pot reprezenta și primele semne de avertizare: distanțarea de oamenii apropiați, renunțarea la activitățile obișnuite, apetit alimentar redus sau excesiv, insomnie sau hipersomnie, stare permanentă de oboseală, stare permanentă de tristețe, dificultatea sau imposibilitatea desfășurării activităților și sarcinilor de zi cu zi, lipsa speranței, stare de neajutorare, sentimente de confuzie, iritabilitate, furie, anxietate, spaimă, frecvente certuri cu membrii familiei, rănirea fizică a altor persoane sau auto-flagelarea etc. În oricare dintre aceste situații – nu trebuie să se manifeste toate -, este necesar să consultăm un specialist.
I.M: Ce este de făcut în astfel de situații și ce ar trebui să facă angajatorul în cazul în care are cazuri de angajați cu astfel de probleme?
C.Ș: În primul rând, prevenție! Realmente cred că prevenția, în măsura în care se poate, este cea mai bună soluție. La nivel individual, când vorbim de prevenție, vorbim bineînțeles și despre adoptarea unui stil de viață sănătos, evitarea abuzului de alcool și a consumului de droguri, adoptarea unei alimentații echilibrate, asigurarea unui somn odihnitor, practicarea regulată a unui sport etc., toate acele lucruri pe care cu toții le știm, puțini le trăim ca stil de viață. La nivel de organizație, prevenția poate, de asemenea, să aibă succes. Este doar o temă, așa cum îmi place mie să spun, de păsare și recunoaștere a omului de către om. Concret: condiții de viață și de muncă sigure, stimulatoare, satisfăcătoare și plăcute. Ce se întâmplă azi în foarte multe organizații? Comunicare deficitară, volum excesiv de muncă, o fișă a postului neclară, presiune generată de cerințe contradictorii, lipsă de implicare în luarea deciziilor, gestionarea defectuoasă a schimbărilor organizatorice, nesiguranța locului de muncă, lipsa de sprijin, hărțuirea psihologică și sexuală, violență, discriminare, stigmatizare etc.. Toate acestea au drept rezultat afectarea întregului sistem, nu doar a angajaților. Boala, inclusiv boala mintală, nu va produce efecte exclusiv în plan personal, consecințele se vor răsfrânge asupra tuturor activităților întreprinse de individ, indiferent dacă sunt din sfera privată sau din cea profesională.
Fie la nivel individual, fie la nivel de organizație, susțin și încurajez apelarea la serviciile specialiștilor. În situația în care boala mintală deja s-a instalat, obligatoriu și cât mai repede recurgem la serviciile medicale necesare, respectiv medic psihiatru și/sau psiholog după caz. O parte dintre bolile psihice sunt, din păcate, nevindecabile, dar posibil de ținut sub control. Tratamentul este personalizat și implică deseori și consultul psihiatric – medicație – și terapie psihologică. Medicamentele specifice și/sau psihoterapia pot vindeca în anumite cazuri, iar în altele pot atenua simptomele bolii psihice respective.
I.M: Pentru angajații care au stări depresive munca este mai degrabă un factor care ajută sau, dimpotrivă, un factor în plus de presiune și, implicit, de agravare a acestor stări?
C.Ș: Doar în urma unei evaluări de specialitate se poate decide ce este mai util persoanei afectate. Să nu uităm, totuși, că expunerea și menținerea factorilor stresori constituie unii dintre factorii favorizanți ai depresiei, aceasta fiind una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală din Europa. Potrivit EuroHealthNet, depresia este cauza a peste 50% dintre concediile medicale pe termen lung, iar 3/4 dintre persoanele care suferă de depresie nu solicită sprijin.
Înțelegem că afectarea unei persoane afectează întregul sistem. Depresia își poate pune amprenta asupra întregii activități profesionale, de la interacțiunea cu ceilalți până la apariția și gestionarea conflictelor, imposibilitatea efectuării sarcinilor zilnice de serviciu, respectiv finalizării unor proiecte. Pentru angajatori, așa cum știm, acestea se traduc în absenteism (costuri directe pentru plata concediilor, costuri indirecte prin productivitate redusă), respectiv prezenteism (angajatul nu recurge la concediu medical, dar nici nu poate manifesta potențialul necesar îndeplinirii sarcinilor profesionale).
I.M: Cât durează un proces de psihoterapie și care sunt prețurile medii pentru o ședință?
C.Ș: Durata unui proces de psihoterapie depinde de foarte mulți factori. Doar în urma unei evaluări de specialitate se poate decide ce este mai potrivit persoanei afectate. Forma și severitatea bolii, bolile asociate, structura de personalitate a individului, istoricul de viață, climatul vieții personale și profesionale sunt indicatori esențiali în recomandările specialiștilor. Pe de altă parte, procesul de psihoterapie nu este doar un proces de intervenție, este și un proces de creștere și dezvoltare. În acest caz, durata procesului este o alegere. Concret, dacă vorbim de procesul de intervenție, acesta durează cât trebuie să dureze. De exemplu, în cazul depresiei, vorbim de un proces de terapie de minimum 6 luni pentru primul episod de boală și 1 – 2 ani pentru formele recurente de boală sau cu risc mare de recădere. Desigur, ameliorarea simptomatologiei apare mult mai repede, undeva la 3-4 săptămâni de la începerea procesului, respectiv tratamentului medicamentos, unde este cazul. În ceea ce privește costurile, știu că sunt extrem de variate, un cost mediu fiind de 50-60 euro/ședință. Conform informațiilor mele, înțeleg că se practică costuri și de 30 euro/ședință, dar și de 250 euro/ședință. Indiferent de cum ne uităm la aceste costuri, oare se obține maximul posibil din ceea ce se dorește de la acest proces? Într-un final, rezultatul procesului cântărește cel mai mult, iar de acest rezultat sunt responsabili, în egală măsură, și specialistul, dar și pacientul sau clientul.
