Producţia lui Transit Courier şi Tourneo Courier va începe anul acesta la fabrica Ford Otosan din Craiova. Preţurile de lansare pornesc de la 15.550 euro fără TVA (18.504 euro cu TVA) pentru Transit Courier şi de la 18.100 euro fără TVA pentru Tourneo Courier (21.539 euro cu TVA).
Courier va fi disponibil în trei versiuni de caroserie: Transit Van, Transit Double Cab şi Tourneo. Primele două vor putea fi echipate atât cu motorizări pe benzină – 1.0 EcoBoost, cât şi diesel – 1.5 EcoBlue, iar cea din urmă doar cu unităţi pe benzină. E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier vor debuta ulterior, în 2024, informează Mediafax.
Pachetul tehnologic oferit ca dotare standard cuprinde sistemul multimedia SYNC4 cu conectivitate AppleCar Play şi Andoid Auto fără fir şi sistemul de asistenţă Co-Pilot 360.
„Transit Courier reprezintă un nou început pentru Ford în segmentul în care concurează, fiind construit pentru a satisface nevoile de productivitate, eficienţă şi durabilitate ale clienţilor noştri. Am încredere că piaţa va aprecia dimensiunile interioare care au crescut semnificativ, dar şi echiparea generoasă pe care o propunem încă de la versiunea de bază. Ford Pro este liderul incontestabil al pieţei de vehicule comerciale în Europa şi ne bucurăm că, datorită noului Transit Courier, vom juca un rol şi mai important pe segmentul pe care acesta concurează în piaţă. De asemenea, reţeaua de dealeri autorizaţi Ford Transit Center este pregătită să consilieze clienţii pe partea tehnică de produs, dar şi să ofere soluţii after-sales şi costuri de finanţare şi exploatare eficientizate”, a declarat Roxana Capătă, Managing Director Ford Romania Services.
Configuratorul este deja online pentru Transit Courier, cât şi pentru Tourneo Courier. De asemenea, pot fi accesate şi paginile de produs pentru cele două modele – Transit Courier şi Tourneo Courier.
Transit Courier şi Tourneo Courier se vor fabrica în uzina Ford Otosan de la Craiova. Comenzile sunt deja deschise, iar primele livrări sunt programate pentru finalul acestui an.
Transit Courier poate fi comandat în două versiuni de motorizare – 1.0 EcoBoost (100 CP / 125 CP) sau 1.5 EcoBlue (100 CP), ambele cuplate la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Opţional, clienţii pot opta pentru o cutie de viteze automată cu 7 trepte, disponibilă pentru unitatea pe benzină de 125 CP. Tourneo Courier este oferit într-o singură versiune de motorizare, pe benzină – 1.0 EcoBoost cu 125 CP, disponibil atât cu transmisie manuală cu 6 trepte, cât şi cu transmisie automată cu 7 trepte.
Transit Courier şi Tourneo Courier beneficiază de un pachet bogat de echipamente standard, printre care: aer condiţionat manual, sistem multimedia SYNC4 cu ecran de 8 inchi şi conectivitate Apple CarPlay şi Android Auto fără fir, pachet de asistenţă Co-Pilot 360 (asistenţă pre-coliziune, asistenţă inteligentă pentru viteză, sistem păstrare a benzii, recunoaşterea semnelor de circulaţie, senzori parcare spate) şi faruri cu fază lungă automată şi lumini de zi.
Designul complet nou al caroseriei Transit Courier permite o capacitate de încărcare crescută în toate direcţiile. Lăţimea dintre pasajele roţilor din spate este de 1.222 mm, permiţând furgonului compact să transporte pentru prima dată doi europaleţi. Volumul total de încărcare este acum de 2,9 m3, cu 25% mai mult decât modelul anterior. Noua opţiune de încărcare prin peretele despărţitor permite clienţilor să transporte articole precum scânduri sau ţevi cu lungimea de peste 2.600 mm.
Tourneo Courier este un vehicul polivalent, dezvoltat pentru a transporta cinci adulţi şi bagajele lor în mod confortabil şi cu un caracter practic ridicat, integrând o banchetă spate fracţionabilă 60/40 cu un spaţiu pentru bagaje mai mare cu 44% faţă de anteriorul Tourneo Courier. Ocupanţii beneficiază, de asemenea, de spaţiu îmbunătăţit la nivelul umerilor şi al capului, precum şi de o gamă de opţiuni inteligente pentru depozitare, inclusiv o consolă centrală configurabilă. Siguranţa este prioritară pentru Tourneo Courier, acesta fiind dotat în echiparea standard cu un airbag central, care se deschide între şofer şi pasagerul faţă.
Transit Courier, în echiparea Trend, cu motorul 1.0 EcoBoost de 100 CP, cu transmisie manuală cu 6 trepte are un preţ special de lansare în România de 15.550 euro fără TVA. Persoanele juridice care doresc finanţare pot face achiziţia prin Ford Leasing, un produs de leasing financiar cu marjă 0% plus Euribor şi avans de la 20%, oferit de UniCredit Leasing, în termeni şi condiţii comunicaţi ulterior de către Ford şi UniCredit. Garanţia extinsă complexă de 2Ă2 ani, în limita a 150.000 km, este inclusă pentru orice versiune comandată.
Tourneo Courier Trend cu motorizarea 1.0 EcoBoost de 125 CP şi cutie de viteze manuală cu 6 trepte are un preţ special de lansare de 18.100 euro fără TVA. Persoanele juridice care doresc finanţare pot face achiziţia prin Ford Leasing, un produs de leasing financiar cu marjă 0% plus Euribor şi avans de la 20%, oferit de UniCredit Leasing, în termeni şi condiţii comunicaţi ulterior de către Ford şi UniCredit. Garanţia extinsă complexă de 2Ă2 ani, în limita a 150.000 km, este inclusă pentru orice versiune comandată.