Tehnologie

La un deceniu de la apariția YouTube România, peste 12 milioane de români adulți se uită la video-uri pe YouTube

În urmă cu 10 ani, în primăvara lui 2013, Google lansa versiunea pentru România a YouTube. Aceasta a adus conținut adaptat pentru utilizatorii din România, a permis creatorilor de conținut de aici să fie mai ușor de descoperit, iar companiilor locale să folosească platforma ca mediu de promovare. La un deceniu de la apariția YouTube România, peste 12 milioane de români adulți se uită la video-uri pe YouTube, potrivit datelor Google.

În primul rând, YouTube România înseamnă conținut relevant pentru utilizatorii din această țară. Un studiu comandat de Google și realizat de compania Ipsos arată că marea majoritatea a românilor (98%) găsesc pe YouTube conținut de calitate. Potrivit respondenților, conținut de calitate este cel relevant la nivel personal și care îi ajută să învețe ceva nou. Potrivit studiului Ipsos, 91% dintre românii care intră pe YouTube spun că au învățat ceva nou uitându-se pe YouTube. Opt din 10 români găsesc pe YouTube conținut unic, pe care nu-l mai pot găsi în altă parte, arată același studiu.

Ecosistemul creatorilor de conținut a crescut foarte mult de la lansarea YouTube România. Pe lângă o evoluție cantitativă, diversitatea conținutului în limba româna a avansat exponențial, în prezent acesta acoperind zonele de interes ale publicului din România. Datele Google arată că, la finalul lui 2022, existau peste 8.000 de canale românești cu peste 10.000 de abonați, în creștere cu 15% față de anul anterior, și 1.600 de canale cu peste 100.000 de abonați (+15% față de 2021).

Primul creator de conținut de pe YouTube din România care a atins pragul de 1 milion de abonați este cel al lui Mihai Alexandru Hash (Mikey Hash), care a ajuns la această bornă în 2016. La finalul lui 2022, existau peste 150 de canale din România cu peste 1 milion de abonați, cu 20% mai mult față de finalul lui 2021. Primul „buton de diamant” din România, oferit canalelor care depășesc pragul de 10 milioane de abonați, a fost obținut în 2020 de LooLoo Kids, acesta fiind și primul canal de YouTube din Europa Centrală și de Sud-Est care atinge această bornă.

YouTube România a însemnat și deschiderea programului de parteneriate YouTube în țara noastră, care oferă tuturor creatorilor de conținut, mari și mici, o modalitate de a monetiza video-urile încărcate. YouTube oferă companiilor și brandurilor posibilitatea de a-și promova produsele către publicul creatorilor de conținut, acestora din urmă revenindu-le cea mai mare parte din bugetele de publicitate investite. Potrivit studiului Ipsos, 85% dintre românii care intră pe YouTube consideră că vizionarea conținutului și utilizarea platformei i-a ajutat să se decidă asupra unei achiziții. Aproape trei sferturi dintre ei (74%) spun că reclamele pe YouTube i-au ajutat să descopere produse și branduri noi.

„Uitându-ne de unde am plecat acum 10 ani și unde a ajuns astăzi ecosistemul YouTube din România, pare că totul a evoluat cu o viteză aproape de neimaginat. În prezent, există conținut în limba română pe YouTube care răspunde și celor mai exigente și nișate cereri, de la DYI, educație, cooking sau podcast la seriale originale, emisiuni TV, animație sau gaming. Sunt zeci de canale de YouTube românești cu peste 1 milion de abonați și 1 miliard de vizualizări. În același timp, advertiserii și companiile din România dedică tot mai multe resurse pentru dezvoltarea prezenței lor pe YouTube, prin canale proprii, crearea de conținut exclusiv și campanii dedicate. În cei 10 ani, YouTube România a devenit un mediu unde românii găsesc conținut de calitate și care oferă companiilor oportunitățile potrivite pentru a ajunge la publicul țintă”, a declarat Elisabeta Moraru, country director Google România.

YouTube România în cifre:

Mai mult de 12 mil. de români cu vârsta de peste 18 ani se uită la video-uri pe YouTube
5,5 mil. de români se uită la video-uri de pe YouTube pe ecranul televizorului
Peste 8.000 de canale din România au peste 10.000 de abonați
Peste 1.600 de canale din România au peste 100.000 de abonați
Există mai mult de 150 de canale din România cu peste 1 milion de abonați
Cel mai popular artist din România pe YouTube la nivel global: INNA
Cel mai popular artist pe YouTube în România – Andra
Cel mai urmărit creator de content din România, la nivel internațional: LooLoo Kids
Cel mai urmărit creator de conținut generalist în România – Selly

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top