Profil de antreprenor

O afacere pentru zâmbete sănătoase construită din prietenie

Pornind de la deviza echipajelor NASA: „Eșecul nu este o opțiune”, Florin Lăzărescu, alături de doi prieteni, a început în 2001 o afacere într-un garaj din Cotroceni. 21 ani mai târziu, aceasta a ajuns să raporteze venituri de 20 de milioane de lei. Până la finele lui 2023, medicul stomatolog, co-fondator al clinicilor Trident, se așteaptă la o cifră de afaceri situată în jurul a 23 de milioane de lei.

În urmă cu circa 20 de ani, Florin Lăzărescu, alături de doi prieteni, investea circa 400.000 de euro pentru a pune temeliile Trident. Investiția era orientată, în special, către amenajarea sediului, în care avea să activeze 12 ani de zile, precum și în aparatură. Atunci erau puține clinci de anvergură, iar ei intrau pe o piață în formare. S-au luptat cu mentalități și idei preconcepute, însă nu s-au lăsat și au fost printre pionierii celor care au introdus servicii specializate în stomatologie, lucru greu de acceptat pacienților acelor vremuri. În esență, recunoaște Florin Lăzărescu, toată lucrarea a avut la bază o rădăcină sănătoasă: prietenia a trei persoane, de unde vine și numele de Trident. El și unul din partenerii inițiali se află în continuare în business și au alături acum un alt coleg, tot medic, care a venit în completarea serviciilor oferite, având o specializare diferită. Începutul afacerii nu a fost ușor, efortul pentru a acoperi investiția fiind consistent. „Ideea a fost pusă în practică aproximativ zece luni, reușind să deschidem locația inițial cu un număr de patru unități dentare și cu mult spațiu excedentar”, își amintește Florin Lăzărescu. Sursele inițiale de finanțare au reprezentat în proporție de 90% capital propriu, fiindu-le foarte greu să acceseze credite la acel moment. „Fiecare dintre noi mai avea un mic cabinet și timp de doi ani tot profitul obținut din afacerile existente era investit sau cheltuit în Trident.”

Aveau nevoie să ducă businessul la un alt nivel, așa că s-au decis să-și construiască propria locație. „Un flagship care să ne reprezinte și care să pună bazele dezvoltării ulterioare. O investiție mare în imobiliare, dar și în tehnologie”, explică antreprenorul. Acest „plan de tratament” însă nu a funcționat cu anestezie, afacerea trecând printr-un moment dureros: unul dintre asociați a decis atunci să se retragă. „Presiunea a venit atât din necesitatea unei investiții mari personale (doar 50% am finanțat din credite), dar și a răscumpărării acțiunilor asociatului nostru. Au fost 2-3 ani grei, până am reușit scalarea businessului și rambursarea/diminuarea creditelor sau a împrumuturilor”, povestește, astăzi, Florin Lăzărescu.

De-a lungul timpului au existat persoane care i-au influențat, deopotrivă, atât cariera, cât și viața. De pildă, George Freedman, fost Președinte al American Society of Cosmetic Dentistry, pe care l-a cunoscut întâmplător în timp ce își vizita meleagurile natale, fiind născut în Cluj Napoca. Acesta i-a deschis ochii către stomatologia estetică, l-a îndrumat și ajutat în primii ani de activitate, lucru care recunoaște că i-a marcat drumul. Astăzi, Florin Lăzărescu ocupă poziția de Președinte al Societății Europene de Cosmetică Dentară și este autor de volume de specialitate publicate în 13.000 de exemplare, distribuite în 96 de țări sub egida Quintessence. „Succesele obținute prin intermediul Societății de Stomatologie Estetică și recunoașterea internațională sunt lucruri care m-au pus pe cel mai înalt nivel științific la nivel internațional”, este recunoscător reputatul medic stomatolog. O a doua personalitate care l-a influențat este Mauro Fradeani, o legendă a esteticii dentare. „Sute de ore de cursuri de pregătire cu dânsul mi-au deschis ochii către o lume a cazurilor complexe, provocatoare, și a rezultatelor strălucitoare care pot schimba viața pacienților. Lucruri necuantificabile, care reprezintă satisfacția supremă în meseria noastră. Niciodată nu m-am gândit să îmi schimb meseria. Am reușit însă să evit monotonia prin implicarea în viața științifică și organizatorică.”

Totul a început cu un vis

Florin Lăzărescu a absolvit facultatea în 1999, iar, ulterior, a urmat un an de stagiatură, pentru că nu existau decât două specialități la acel moment, și practica în paralel la o clinică de ortodonție. Pe urmă a lucrat în cadrul UMF Carol Davila, pentru ca în 2001 să deschidă cabinetul din Cotroceni. În 2021, Trident, la nivel de grup, a raportat afaceri de 15 milioane de lei, pentru ca în 2022 să înregistreze 20 de milioane de lei. „La finalul anului 2021 am deschis o nouă locație, Trident Herăstrău, lucru care a contat în dinamica financiară a anului 2022”, explică antreprenorul. 

La ora actuală Clinicile Trident numără 80 de angajați, implicați în oferirea de servicii stomatologice, servicii de tehnică dentară, organizarea de conferințe și congrese. Standardizarea și păstrarea calității serviciilor indiferent de locație a reprezentat dezideratul acestora în momentul în care au făcut pasul către dezvoltare, explică Florin Lăzărescu. „Acest lucru l-am putut obține prin digitalizare 100% a procedurilor de lucru, prin investiții masive în aparatură și în personal de înaltă calificare, astfel încât să putem oferi pacienților servicii similare în orice locație. Aceeași tendință s-a menținut și în anul 2023 și se va menține cu siguranță în continuare. În următoarele șase luni avem bugetate pentru dezvoltare aproximativ 300.000 euro, bani îndreptați în special către laboratorul de tehnică dentară”, anunță antreprenorul.

Anul trecut, mărturisește că a finalizat investiția în dezvoltarea laboratorului de tehnică dentară, într-o locație nouă, mult mai generoasă, achiziția de noi tehnologii și totodată lărgirea echipei. „Suntem mândri că oferim servicii de calitate nu numai pacienților, dar și colegilor care aleg să lucreze cu noi. Totodată, am mărit capacitatea de lucru în cadrul clinicii Trident Cotroceni cu încă trei unități de lucru, două dintre ele fiind deja operaționale.” Până la finele anului, dr. Florin Lăzărescu se așteaptă la o cifră de afaceri consolidată situată în jurul a 23 de milioane de lei. 

Astăzi, în cadrul clinicilor Trident, explică medicul, există departamente foarte performante de chirurgie, ortodonție, endodonție, proteică dentară. „Investițiile în tehnologie – bloc operator la standarde de spital, tehnologie de cel mai înalt nivel -, combinate cu existența medicilor înalt specializați au construit renumele clinicilor Trident și au dus la accesarea serviciilor noastre. Avem colegi de la alte cabinete care fac trimiteri către noi pentru cazuri complexe la toate departamentele mai sus menționate, ceea ce este foarte onorant, mai ales într-un domeniu extrem de competitiv, așa cum este stomatologia.”

Stomatologia în România, o radiografie dureroasă

Piața de servicii stomatologice, spune dr. Florin Lăzărescu, are o dinamică foarte mare în România. Se fac multe consolidări, multe cabinete își deschid sedii secundare, se asociază între ele sau decid să facă parte din lanțuri mai mari de clinici. „Cifrele arată că piața a crescut de zece ori în ultimii zece ani, de la 400 milioane de lei la 4 miliarde anul trecut. Ponderea din piață însă este net favorabilă cabinetelor mici și mijlocii, care reprezintă 95% din valoare. Acestea reprezintă coloana vertebrală a stomatologiei românești, și atenția noastră trebuie îndreptată în special către acestea”, explică președintele Societății Europene de Cosmetică Dentară.

Totodată, în opinia sa, numărul mare de absolvenți de stomatologie determină apariția unui număr mare de cabinete private, localizate în principal în mediul urban (raportul este de 1 la 7 mediul rural/urban). În altă ordine de idei, în România, intervențiile stomatologice sunt finanțate de sectorul de sănătate publică în proporție de doar 5%, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene se ridică la 30%. Totodată, doar 4% dintre românii care au ajuns la stomatolog în ultimul an au mers pentru un control de rutină. Atât finanțarea din fonduri publice a serviciilor de asistență stomatologică cât și dezvoltarea unor programe naționale de prevenție sunt obiective la care Colegiul Medicilor Stomatologi din România, alături de instituțiile statului, vor trebui să lucreze activ în următorii ani, mai spune acesta.  „În România, stomatologia este o piață privată în proporție de peste 90%. Antreprenorii din această industrie au nevoie de mai mult sprijin și colaborare din partea instituțiilor statului. Cadrul de funcționare și reglementare trebuie clarificat, iar instituțiile cu rol de control pot și trebuie să încheie anumite protocoale, pentru a căpăta claritate cu privire la atribuțiile fiecărei instituții. În același timp, pentru că vorbim de o piață privată în proporție de peste 90%, antreprenorii din acest domeniu au nevoie de elaborarea unui mecanism bancar eficient și atractiv de creditare. Am început deja consultările cu jucători de pe piața bancară, iar prin intermediul evenimentelor pe care SSER le organizează în țară vom încuraja dialogul și dezbaterile între stomatologi și bancheri, pentru a găsi o cale de mijloc prin care accesul la finanțare să devină mai facil, mai ales că industria noastră are o rată extrem de scăzută a creditelor neperformante”, încheie Florin Lăzărescu.

Cele mai recente știri

To Top