Actualitate

Prima maternitate publică construită în ultimii 50 de ani în Timişoara a fost inaugurată

Foto: iStock

Prima maternitate publică construită în ultimii 50 de ani în Timişoara a fost inaugurată, luni, în campusul Spitalului Judeţean Timişoara, în a cărui jurisdicţie se află, investiţia de 20 de milioane de euro beneficiind de finanţare din fonduri europene.

Maternitatea a fost ridicată de la zero, în cadrul proiectului transfrontalier cu Ungaria, intitulat „Copii dincolo de frontiere – conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrică – ginecologie şi neonatologie dintre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brînzeu’ Timişoara şi Clinica de pediatrie din Szeged”.

Managerul general al Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Dorel Săndesc, a subliniat în cuvântul de la inaugurare că această maternitate va schimba paradigma din punctul de vedere al pacienţilor care vin la spital.

„Multe femei vor dori să vină la maternitatea de stat şi doar dacă nu vor găsi loc vor alege altă variantă, inclusiv cea privată. Pentru că acum putem oferi condiţii hoteliere, de igienă şi de modernitate mai bune decât la privat. În plus, vom oferi ceea ce preocupă mereu mamele şi familiile lor, respectiv, siguranţa că dacă ceva nu merge bine pentru mamă sau pentru nou-născut, locul în care trebuie să fie este acesta. Cele mai multe mame care merg la privat să nască sunt preocupate de gândul că dacă ceva nu merge bine, în final tot la spitalul de stat ajung. Cred că vom avea o problemă cu programarea şi că va fi prea mică maternitatea”, a declarat Dorel Săndesc.

Investiţia a beneficiat şi de cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Timiş de 7,5 milioane de euro.

„În ultimii patru ani am reuşit să modernizăm şi să extindem Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, secţia de Urologie, să accelerăm lucrările la noua secţie de mari arşi, iar astăzi, această nouă maternitate. Toate aceste lucruri fac parte dintr-un puzzle, care la orizontul anilor 2028-2029 va fi completat şi vom avea aici primul spital regional din ţară, chiar dacă Timişoara nu a fost cuprinsă pe lista acelor spitale regionale construite de la zero prin bani europeni”, a declarat, în context, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, preşedinte ales al Consiliului Judeţean Timiş în alegerile locale din luna iunie, a punctat că după 50 de ani asistăm la inaugurarea unei maternităţi publice, la Timişoara.

„Este o investiţie care a costat spre 20 de milioane de euro, cu dotări. Cred că dăm anual pe panseluţe banii aceştia. Această finanţare este una europeană, nu din bani guvernamentali. Cu alte cuvinte, acest oraş, acest judeţ, acest motor atât de important la economia România care contribuie cu sume record în fiecare an, de 34 de ani, reuşeşte să facă o investiţie de anvergură, dar totuşi costă cât panseluţele din Timişoara, într-un an. Aceasta trebuie să ne facă să înţelegem că dincolo de a clama nevoia de a investi, este nevoie să facem ceva concret în fiecare an (…)”, a afirmat Alfred Simonis.

Vechea maternitate Bega a Spitalului Judeţean Timişoara a funcţionat într-un imobil construit în anul 1920.

Maternitatea este situată în campusul Spitalului Judeţean Timişoara, are patru etaje şi o capacitate de 126 de paturi şi se întinde pe o suprafaţă de 5.434 de metri pătraţi utili. Este prevăzută cu o secţie ATI, bloc operator, săli de naştere şi camere de gardă, precum şi compartimente de prematuri, nou-născuţi eutrofici, fertilizare in vitro, obstetrică-patologică, ginecologie, chirurgie laparoscopică şi histeroscopică, obstetrică fiziologică şi de spitalizare de zi. Pe etaje sunt şi spaţii pentru însoţitori şi vizitatori.

Compartimentarea include, la demisol, sectorul de primiri urgenţe, vestiare şi centrul de imagistică. La parter vor fi centrul de fertilizare in-vitro, secţiile ambulatoriului de specialitate şi recepţia.

La inaugurare au participat oficiali judeţeni, coordonatori ai proiectului şi Mitropolitul Ioan al Banatului.

Cele mai recente știri

To Top