Actualitate

Sphera Franchise Group anunță un profit net în creştere cu 175%

Grupul de food service Sphera Franchise Group a înregistrat un profit net de 43 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 175% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările totale au avansat cu 12,7%, la 1,074 miliarde lei, potrivit rezultatelor grupului.

„Am marcat o nouă bornă – am depăşit 1 miliard de lei în vânzări, în nouă luni, pentru prima dată în istoria Grupului. Este o realizare semnificativă, deoarece, chiar dacă majoritatea factorilor care au avut un impact negativ asupra performanţei noastre anul trecut s-au stabilizat, operăm într-un mediu volatil şi imprevizibil. Pentru viitorul apropiat, eforturile noastre se vor axa pe dezvoltarea constantă, cu accent pe eficientizarea tuturor brandurilor şi pe principii solide ESG din punct de vedere economic care conduc acţiunile noastre”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Grupul a raportat un profit operaţional al restaurantelor de 100,4 milioane lei pentru primele nouă luni ale anului 2023, reflectând o creştere de 55% faţă de anul precedent. În mod similar, EBITDA normalizată a urmat o evoluţie pozitivă, ajungând la 94,7 milioane lei în primele nouă luni, o creştere de 62,5%.

Totodată, profitul brut în primele nouă luni a crescut de peste trei ori faţă de perioada similară din 2022, ajungând la 46,4 milioane lei. Rezultatul final a ajuns la 35,8 milioane lei pentru primele nouă luni, o creştere de 129,3% faţă de anul precedent.

„Excluzând impactul elementelor excepţionale legate în principal de costurile asociate închiderii unităţilor Pizza Hut în conformitate cu planul de reorganizare a reţelei, profitul net normalizat pentru primele nouă luni s-a ridicat la 42,9 milioane lei, o creştere de 175% faţă de anul precedent, în timp ce EBITDA normalizată a fost de 94,7 milioane lei, o creştere de 62,5% faţă de anul precedent.”, se menţionează în comunicat.

În perioada 30 septembrie 2022 – 30 septembrie 2023, reţeaua de restaurante s-a mărit cu 4 unităţi noi. Astfel, la sfârşitul celui de-al treilea trimestru, Sphera Franchise Group opera 178 de restaurante: 101 KFC în România, 2 în Moldova şi 18 în Italia, precum şi 40 de unităţi Pizza Hut, 15 Taco Bell, o subfranciză Pizza Hut Delivery şi un restaurant Paul în România.

Conform sursei citate, trimestrul al treilea a adus încă o creştere a cifrei de afaceri şi a vânzărilor istorice pentru Sphera Group. Astfel, veniturile au ajuns la 379,2 milioane lei, în creştere cu 9,1% faţă de anul precedent, o rată de creştere mai moderată care reflectă nivelurile de dinaintea pandemiei şi indică consolidarea activităţii Grupului pe cele trei pieţe.

„Ponderea cheltuielilor cu restaurantele în totalul vânzărilor a scăzut cu aproape 3 pp de la an la an. Întrucât restaurantele KFC de pe toate cele 3 pieţe şi unităţile Taco Bell au performanţe în conformitate cu aşteptările noastre, ne concentrăm acum pe asigurarea faptului că Pizza Hut se înscrie pe o traiectorie similară. Procesul de eficientizare a reţelei sale, pe care l-am început recent, reprezintă un pas strategic către o mai mare eficienţă şi profitabilitate. Avem un plan solid pe care îl executăm cu diligenţă. Angajamentul nostru rămâne de neclintit şi mergem înainte cu încrederea că aceste ajustări vor consolida rezultatele şi vor oferi o valoare adăugată acţionarilor noştri”, a declarat Valentin Budeş, CFO, Sphera Franchise Group.

La nivel de brand, în trimestrul al treilea, KFC a înregistrat o creştere de 10,4% a vânzărilor, generând 330,2 milioane de lei, în timp ce Taco Bell a crescut cu 19,1%, până la 21,3 milioane de lei. În schimb, vânzările Pizza Hut au scăzut cu 9,8%, la 27,7 milioane lei.

Conform sursei citate, un program de reorganizare a reţelei de restaurante a început în mod oficial în trimestrul al treilea, cu scopul de a optimiza costurile, de a creşte agilitatea brandului şi de a îmbunătăţi indicatorii de profitabilitate.

Grupul a încheiat trimestrul al treilea cu un profit operaţional al restaurantelor de 40 de milioane de lei, în creştere cu 1,8% faţă de anul precedent, un profit brut normalizat pentru această perioadă de 28,3 milioane de lei, în creştere cu 28,2% faţă de anul precedent, în timp ce EBITDA normalizată a fost de 42,4 milioane de lei, în creştere cu 14,4% faţă de anul precedent.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deţinând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România şi KFC în Chişinău, Republica Moldova, şi în anumite zone din Italia. Grupul deţine peste 175 de restaurante pe cele trei pieţe şi are aproximativ 5.000 de angajaţi. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori Bucureşti din 2017.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top