Business

STUDIU: 75% dintre manageri declară că vor fi afectați de măsurile fiscale

 Încrederea managerilor români în economie a scăzut, în al doilea semestru din acest an, până la 48.1, nivel mediu apropiat de cel înregistrat la începutul anului trecut (47,8), potrivit celor mai recente rezultate ale studiului CONFIDEX S2 2023, publicate de Impetum Group. 

Scăderea nivelului de încredere vine pe fondul noilor măsuri fiscale și al așteptărilor de încetinire a evoluției economiei naționale. Cele mai pesimiste sectoare sunt agricultura (45), industria (47,4), construcțiile și comerțul (ambele cu 47,8). La polul opus, sectoarele cele mai optimiste sunt energia (50,7), IT-ul (50,4) și serviciile (49,8).

Potrivit studiului CONFIDEX din semestrul al doilea 2023, principala îngrijorare a managerilor români este legată de noile măsuri fiscale și de creșterea taxelor, 31% dintre oamenii de afaceri participanți declarându-se îngrijorați în acest sens. Totodată, 36% dintre managerii participanți la studiu estimează că afacerile lor vor fi afectate într-o mare și foarte mare măsură, în timp ce 39% se pregătesc pentru un impact mediu. Doar 21% dintre manageri au declarat că măsurile fiscale îi vor afecta într-o măsură mică, foarte mică sau deloc. 

Care sunt așteptările managerilor pentru următoarele 6 luni?

După măsurile fiscale, alte îngrijorări ale antreprenorilor români pentru următoarele șase luni, conform studiului CONFIDEX S2 2023, sunt lipsa capitalului de lucru și a cash flow-ului (15% dintre respondenți, în avans puternic de la 5% la începutul anului), creșterea costului cu materia primă și utilitățile (12%, de la 9%), scăderea vânzărilor, reducerea numărului clienților și a comenzilor (28%, în creștere ușoară de la 27%, în primul semestru al acestui an) și  lipsa forței de muncă (15%, care e, însă, în scădere de la 27%). 

În ceea ce privește perspectiva asupra economiei naționale în următoarele șase luni, peste 60% dintre manageri consideră că aceasta se va înrăutăți și se pregătesc deja pentru condiții mai dificile de lucru, sau chiar de o recesiune, care ar urma trendul piețelor din regiune și zona euro. 

Companiile mai mari sunt mai optimiste 

Cu toate că impactul general al noilor măsuri fiscale este perceput în termeni negativi, la nivel individual situația este mai ponderată, arată datele CONFIDEX. Nivelul indicelui de încredere este diferit în funcție de dimensiunea companiei: cu cât cifra de afaceri este mai mare, cu atât managerii sunt mai optimiști. Business-urile cu o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro au un indice de 51,2, cu aproape 12% peste indicele reprezentativ pentru firmele cu o cifră de afaceri între 100.000 și un milion de euro, situat la 45,8.

„Rezultatele CONFIDEX reflectă din nou, într-o manieră realistă, starea de spirit din economia românească. Dacă în edițiile anterioare vorbeam de o serie de factori care le ascuțeau simțurile managerilor români, precum pandemia, războiul din Ucraina, inflația sau criza forței de muncă, de această dată, noutățile fiscale și-au pus amprenta asupra percepției și a așteptărilor managerilor. Optimismul din prima parte a acestui an s-a disipat, lăsând loc precauției. Cu toate acestea, dacă privim segmentat, se observă că valoarea indicelui stării de spirit a managerilor care conduc marile companii, cu cifra de afaceri peste 10 milioane de euro, este cu peste 10% mai mare decât în companiile cu afaceri mai mici de 1 milion de euro. Aceste cifre indică un grad de stabilitate mai mare a afacerilor mari în fața incertitudinilor mediului. Este un semnal care indică nevoia de investiții în direcția consolidării poziției în piață pentru companiile care au ca obiective strategice dezvoltarea și scalarea, a declarat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group. 

Ce oportunități văd totuși managerii români în vremuri tulburi?

În acest context economic, 55% dintre oamenii de afaceri români se declară deschiși să exploreze surse de finanțare alternative, dincolo de modalitățile interne de finanțare (reinvestirea profitului sau injecții de capital din partea acționarilor). Controlul costurilor și reorganizarea reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru 10% dintre manageri, la egalitate cu accesarea fondurilor europene.

În condițiile în care pentru un sfert dintre managerii participanți la studiu accesul la creditare este problematic, aceștia sunt deschiși către alte surse de finanțare precum fondurile de investiții, business angels sau alți antreprenori, orientați spre a investi în companii deja înființate. Studiul CONFIDEX arată că 80% dintre manageri au o părere bună și foarte bună despre aceste surse de finanțare a afacerilor.

De fiecare dată când economia noastră se confruntă cu dificultăți, companiile sunt puse în situația nu doar de a se adapta, ci și de a descoperi noi oportunități, care nu existau sau nu erau foarte vizibile în perioadele de acalmie. Este nevoie mai mult decât oricând să discutăm despre mecanisme de antifragilitate pentru antreprenoriatul românesc care, la orice undă de șoc, este mult mai puțin rezilient decât marile multinaționale. De aceea, nevoia de finanțare și de dezvoltare a afacerilor românești deschide calea către explorarea unor surse alternative de finanțare care pot acoperi necesitățile managerilor mai ales în aceste perioade în care economia este tensionată”, a mai spus Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

Alte oportunități vizate de managerii români sunt, potrivit celui mai recent studiu CONFIDEX, creșterea cererii de piață (18% dintre manageri, comparativ cu 15% în semestrul 1 2023), diversificarea produselor și dezvoltarea (15%, în creștere de la 9%) și accesul mai facil la piețe și extinderea internațională (în scădere de la 19% la 11%). 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top