Departamentul de Justiţie al SUA şi TikTok au cerut vineri unei curţi de apel americane să stabilească o procedură rapidă de judecare a contestaţiilor legale privind o nouă lege care impune ca grupul chinez ByteDance să cedeze activele TikTok din SUA până pe 19 ianuarie, sau se va confrunta cu o interdicţie, transmite Reuters.
TikTok, ByteDance şi un grup de creatori de conţinut de pe TikTok s-au alăturat Departamentului de Justiţie pentru a solicita Curţii de Apel din Districtul Columbia să se pronunţe până pe 6 decembrie, pentru a putea solicita o revizuire la Curtea Supremă, dacă va fi necesar, înainte de termenul limită al SUA.
Marţi, un grup de creatori de pe TikTok au depus o acţiune pentru a bloca legea care ar putea interzice aplicaţia folosită de 170 de milioane de americani, spunând că a avut ”un efect profund asupra vieţii americane”.
Săptămâna trecută, TikTok şi compania-mamă ByteDance au depus un proces similar, susţinând că legea încalcă Constituţia SUA din mai multe motive, inclusiv încălcarea protecţiei liberei exprimare a Primului Amendament.
”În lumina numărului mare de utilizatori ai platformei TikTok, publicul larg are un interes semnificativ în soluţionarea promptă a acestei chestiuni”, au spus Departamentul de Justiţie al SUA şi petiţionarii TikTok.
Potrivit TikTok, prin procedură rapidă poate fi rezolvată contestaţia fără a fi nevoie să solicite măsuri preliminare de urgenţă.
Legea, semnată de preşedintele Joe Biden pe 24 aprilie, acordă ByteDance timp până pe 19 ianuarie pentru a vinde TikTok sau se va confrunta cu o interdicţie.
Casa Albă spune că doreşte ca proprietatea din China asupra TikTok să înceteze, din motive de securitate naţională, dar nu şi interzicerea TikTok.
Părţile au cerut instanţei să stabilească termenul pentru argumentele orale cât mai curând posibil în calendarul cauzei din septembrie.
Departamentul de Justiţie a spus că poate depune la instanţă materiale clasificate pentru a susţine justificările de securitate naţională.
La începutul acestei săptămâni, Departamentul de Justiţie a declarat că legea TikTok ”abordează preocupările critice de securitate naţională într-un mod care este în concordanţă cu Primul Amendament şi cu alte limitări constituţionale”.
Legea interzice magazinelor de aplicaţii precum Apple şi Google Alphabet să ofere aplicaţia TikTok şi interzice serviciilor de găzduire pe internet să sprijine TikTok, cu excepţia cazului în care ByteDance renunţă la TikTok.
Concepută din cauza îngrijorărilor parlamentarilor americani că China ar putea accesa date despre americani sau să-i spioneze cu ajutorul aplicaţiei, legea a fost adoptată în majoritate covârşitoare în Congres, la doar câteva săptămâni după ce a fost introdusă.