Grupul elveţian Swatch, cel mai mare producător mondial de ceasuri, a raportat marţi vânzări anuale în linie cu estimările, şi previzionează „oportunităţi excelente de creştere” în acest an, transmite Reuters.
Producătorul ceasurilor Omega şi Tissot a avut anul trecut vânzări de 7,89 miliarde franci elveţieni (9,11 miliarde de dolari), o creştere de 5,2% în monedă locală şi de 12,6% la rate de schimb constante. Anul trecut, moneda Elveţiei s-a apreciat semnificativ, în contextul evoluţiilor geopolitice.
În trimestrul patru din 2023, creşterea vânzărilor Swatch s-a redus la 8%.
Creşterea anuală a vânzărilor este în linie cu estimările analiştilor de la Zuercher Kantonalbank, care previzionau un avans de 12,7%, la 7,9 miliarde franci elveţieni.
Profitul net a crescut cu 8,1%, la 890 milioane franci elveţieni.
„Grupul anticipează excelente oportunităţi privind majorarea în acest an a rezultatelor financiare în monedă locală. Marca de bijuterii Harry Winston va avea o cifră de afaceri de peste un miliard în 2024. Mărcile Swatch, Tissot şi Longines vor continua dezvoltarea solidă pe segmentele de preţuri medii şi mai scăzute”, se arată în comunicatul Swatch.
De asemenea, compania se aşteaptă la majorarea cererii în China, un motor important de creştere al industriei de lux în ultimii ani.
Cu 18 mărci de ceasuri, Swatch este prezentă pe toate segmentele, de la ceasurile de lux Breguet, la ceasurile de plastic Swatch, o strategie care în trecut a ajutat compania să facă faţă momentelor în care un anumit segment al pieţei era supus la presiuni.
Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale ale Elveţiei şi asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.