Business

TTS a afişat un profit net în creştere cu 138,8%

Transport Trade Services (TTS) a afişat un profit net de 74,1 milioane de lei după prima jumătate a acestui an, în creştere cu 138,8% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare transmise marţi Bursei de la Bucureşti.

„Rezultatele financiare obţinute în S1 2023 au fost în creştere pe toată linia în raport cu rezultatele obţinute în S1 2022 şi au fost generate, în principal, de creşterea volumului de mărfuri agricole transportate şi operate şi de expansiunea Segmentului Operare”, a precizat compania.

Cifra de afaceri realizată în primele şase luni ale acestui an a urcat cu 61,4%, la 440 milioane de lei.

La nivel de grup, TTS a înregistrat venituri de 571,5 milioane de lei, în urcare cu 42%, şi un profit net de 154,9 milioane de lei, în creştere cu 152,7%.

Activul net al TTS la 30 iunie 2023 este de 288,8 milioane de lei, în creştere cu 16,6% faţă de finalul anului trecut, în timp ce activul net la nivelul Grupului este de 934,2 milioane de lei, în urcare cu 14,1% faţă de 31 decembrie 2022.

Potrivit companiei, nivelul datoriilor TTS a crescut aproape exclusiv pe seama datoriilor comerciale, înregistrând un plus de 49,2% faţă de sfârşitul anului trecut, în timp ce datoriile la nivel de Grup s-au contractat cu 1,6%.

„Poziţia financiară solidă a TTS şi a Grupului a permis lansarea în 2023 a celui mai ambiţios plan de investiţii din ultimii ani. Valoarea totală a investiţiilor planificate pentru anul 2023 este de 81,3 milioane euro, din care 48,1 milioane euro în activitatea de operare portuară şi 30 milioane euro în Segmentul Transport Fluvial. Concentrarea efortului investiţional în operare portuară reflectă creşterea acestei activităţi, care, pentru prima oară în istoria grupului, a depăşit semnificativ activitatea de transport fluvial prin prisma volumelor de mărfuri, şi reprezintă răspunsul nostru la condiţiile de piaţă care indică necesitatea întăririi bazei de active operate de Grup în portul Constanţa” se arată în comunicatul companiei.

Principalele investiţii în port sunt reprezentate de achiziţia Decirom S.A., operator portuar specializat în mărfuri generale.

Volumul de mărfuri transportate şi operate în primul semestru din 2023 a fost de 6,53 milioane tone, în scădere cu 1,9% faţă de S1 2022.

Contracţia volumelor a fost cauzată în principal de scăderea semnificativă a volumelor transportate de la 4,52 milioane tone în S1 2022 la 3,47 milioane tone în S1 2023, scădere compensată aproape integral de creşterea volumelor operate în porturi de la 3,16 milioane tone în S1 2022 la 4,06 milioane tone în S1 2023.

Din punctul de vedere al mărfurilor, în primele şase luni ale acestui an produsele agricole au înregistrat o creştere puternică, atingând un volum de 3,55 milioane tone, în creştere cu 58,5%, şi îşi menţin, potrivit companiei, o tendinţă de creştere moderată alimentată de fluxurile de produse agricole ucrainene, în ciuda recoltei slabe din România şi a condiţiilor de piaţă sub nivelurile la care fermierii sunt dispuşi să vândă.

Produsele minerale în schimb şi-au continuat evoluţia negativă, volumul transportat şi operat în S1 2023 fiind de 2,91 milioane tone, în scădere cu 29,9%, fluxurile de minerale fiind cele mai afectate de rerutările cauzate de efectele războiului din Ucraina. „Totuşi, aceste fluxuri s-au stabilizat, existând în aprecierea noastră o uşoară tendinţă de creştere, inclusiv ca urmare a revenirii în piaţă a fluxurilor contractate de Grupul TTS în trimestrul al treilea”, se mai arată în comunicatul companiei.

Acţiunile TTS au înregistrat în S1 2023 cea mai bună performanţă de la listare, înregistrând o creştere de 39,2%, de la 11,46 lei/acţiune – preţ închidere 30 decembrie 2022, la 15,95 lei/acţiune – preţ închidere 30 iunie 2023.

TTS reprezintă un grup de companii româneşti şi străine, specializat în activităţi de operare portuară în portul Constanţa, de transport fluvial de marfă pe Dunăre, de transport cu bacul, de întreţinere a căilor de navigaţie şi porturi maritime şi fluviale, de servicii conexe serviciilor de bunkeraj şi alimentare cu motorină a navelor, de comerţ cu produse din lemn româneşti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top