Actualitate

Beneficiile din zona de wellbeing sunt prioritare în alegerea unui job pentru 6 angajaţi din 10

Angajaţii români sunt tot mai preocupaţi de zona de wellbeing, pentru 6 din 10 angajaţi astfel de beneficii fiind prioritare în alegerea unui job, potrivit studiului care analizează evoluţia şi tendinţele actuale din industria beneficiilor extrasalariale din România.

Ediţia din acest an a studiului Benefit a fost realizată de Edenred România în parteneriat cu Humanistic, companie de consultanţă în domeniul resurselor umane şi mediul organizaţional, şi OLX Locuri de muncă.

„Dacă ne uităm la cele cinci dimensiuni ale wellbeing-ului organizaţional, fizic, emoţional, financiar, profesional şi spiritual, bunăstarea financiară este cea mai mare provocare pentru o treime dintre angajaţi, în timp ce bunăstarea mintală/emoţională este principala îngrijorare la birou pentru un sfert dintre angajaţi. Ecosistemul beneficiilor extrasalariale adresează toate cele 5 dimensiuni ale wellbeing-ului organizaţional (fizic, emoţional, financiar, profesional şi spiritual) şi permite angajatorilor să răspundă cât mai bine la nevoile în continuă evoluţie ale angajaţilor, pentru a creşte bunăstarea acestora”, se precizează într-un comunicat al platformei digitale pentru servicii şi plăţi.

Potrivit studiului Benefit, bugetul mediu lunar alocat beneficiilor extrasalariale oferite de companii angajaţilor a crescut în 2023 cu un procent de 12%, de la 696 lei la 783 lei. Topul industriilor, din punct de vedere al bugetelor alocate per angajat, este condus de companiile de servicii financiare, cu un buget mediu de 988 lei/lună, urmat de IT & software, cu 803 lei/lună, industrie şi comerţ cu bugete similare, 716 lei/lună şi respectiv 712 lei/lună.

Oferirea de beneficii flexibile este o tendinţă în creştere care se observă la angajatorii din toate domeniile, numărul companiilor care aleg sistemul de beneficii flexibile Edenred Benefit fiind în creştere cu 20% în 2023 faţă de 2022.

Indexul locurilor de muncă realizat de OLX Locuri de muncă şi dat publicităţii în februarie 2024, citat în comunicat, arată că, dincolo de creşterea nivelului salarial şi acordarea unor beneficii financiare atractive, angajaţii români îşi doresc de la angajator beneficii extrasalariale în egală măsură cu promovarea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, a atmosferei de lucru şi a relaţionării în echipă sunt, de asemenea, în topul preferinţelor angajaţilor. Angajaţii pun mai mult preţ pe nivelul lor general de bunăstare, au aşteptări mai mari de la angajatori în această zonă, iar modul în care răspund angajatorii influenţează decisiv satisfacţia şi retenţia angajaţilor.

De asemenea, Studiul Career Shift 2022 al Humanistic remarcă o creştere a nivelului de stres în mediul profesional, aproape 60% dintre angajaţii chestionaţi declarând că s-au simţit stresaţi sau foarte stresaţi la job în ultimele şase luni. Din acest motiv, un angajat ar schimba un loc de muncă pe un altul, cu salariu similar, pentru beneficii mai bune legate de mediul de lucru, lucrul la distanţă sau timpul liber. În topul lucrurilor la care un angajat nu este dispus să renunţe chiar şi pentru un salariu mai mare se află timpul liber, posibilitatea de lucru la distanţă şi programul de lucru.

Corelat cu aceste tendinţe de pe piaţa muncii, în topul celor mai accesate beneficii extrasalariale în platforma Edenred Benefit se află turismul, cu o creştere de 58% faţă de 2022, cadourile – beneficii în natură, cu o creştere de 35% faţă de anul precedent, şi cadourile oferite pentru ocazii speciale, cu o creştere de 18%.

Următorul beneficiu preferat de angajaţi, cu o creştere de 63% faţă de anul 2022, este reprezentat de telemuncă, devansând beneficiile din zona de sănătate, locul cinci, şi pensiile private, aflate pe locul şase. Creşterile semnificative pe zona de turism şi activităţi culturale, de 58%, şi respectiv 71%, reflectă nevoia angajaţilor de relaxare, reducere a stresului şi îmbunătăţirea echilibrului între viaţa personală şi zona profesională. Topul exclude cardul de masă, care rămâne în continuare beneficiul preferat de angajaţii din România.

Dacă până anul trecut, pensiile private erau mai degrabă în top 3 preferinţe pentru Gen X şi Baby Boomers, din 2023 a început să câştige teren şi în rândul generaţiilor mai tinere, ceea ce denotă un interes crescut pentru zona de siguranţă financiară, un alt indicator important de wellbeing.

„Piaţa de beneficii extrasalariale a evoluat semnificativ, reflectând adaptările la contextul socio-economic şi la tendinţele de pe piaţa muncii. Companiile au folosit din plin oportunităţile oferite de legislaţie, inclusiv majorarea sumelor pentru cardurile de masă, de exemplu, şi au apelat la beneficiile extrasalariale pentru a oferi un venit în plus angajaţilor în context inflaţionist. Astfel, bugetele de beneficii au continuat să crească, acoperind 10-30% din compensaţia totală. Ne aşteptăm şi în continuare la o creştere, previziunile noastre fiind că şi pentru 2024 bugetul mediu lunar de beneficii va înregistra creşteri de două cifre, pentru al cincilea an consecutiv. Stăm în continuare aproape de clienţii noştri cu informaţii şi recomandări astfel încât să facă cele mai bune alegeri pentru angajaţii lor, soluţiile şi produsele oferite de Edenred contribuind semnificativ la reducerea presiunii financiare şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor”, a declarat Ovidiu Bîrsă, director comercial Edenred România, în comunicatul citat.

Edenred este lider de piaţă ca platformă digitală pentru servicii şi plăţi, conectând 60 de milioane de utilizatori şi 2 milioane de comercianţi parteneri prin intermediul a 1 milion de clienţi corporativi în 45 de ţări.

Platforma oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaţilor), mobilitate (soluţii multy-energy, mentenanţă, taxe de drum, parcări şi vouchere de transport) şi plăţi corporative (carduri de plată virtuale).

În 2023, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfăşurat în principal prin aplicaţii mobile, platforme online şi carduri.

Cele mai recente știri

To Top