Fondul Uniunii Europene de redresare în urma pandemiei finanţează acţiuni similare cu cele sprijinite de programele mai bine cunoscute ale UE, existând...
Achiziţiile de telefoane iPhone ale guvernului rus în perioada ianuarie-septembrie 2024 au fost de patru ori mai mari decât în aceeaşi perioadă...
Băncile din România au acordat credite populaţiei şi companiilor în valoare totală de aproape 114 miliarde lei, în primele opt luni din...
O listă de peste 20 de probleme persistă în activitatea Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), cum ar fi automatele care nu merg ori...
În contextul actual al piețelor financiare, platformele de investiții online oferă accesibilitate și comoditate investitorilor din întreaga lume. Totuși, pe măsură ce...
Producătorii şi importatorii de băuturi spirtoase din România solicită adoptarea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru alcool, care să înlocuiască...
Primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România a fost finalizat şi semnat în urma discuţiilor din cadrul...
România solicită Comisiei Europene, în cadrul Consiliului Agricultură şi Pescuit, extinderea aplicării Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie în sectorul agricol până...
Italia va lua măsuri menite să se asigure că Big Tech (giganţii din domeniul tehnologiei) împart costul dezvoltării infrastructurii de telecomunicaţii în...
Imaginează-ți un peisaj plin de culoare, cu oameni zâmbitori, arome delicioase și străzi animate. Acesta este doar un aspect al vieții în...
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni, pe fondul volatilităţii sporite de pe piaţă, în urma...
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat în ultimii 3 ani...
Nvidia, Google, Microsoft şi zeci de alte companii tehnologice vor prezenta în această săptămână, la o conferinţă majoră din Las Vegas, instrumente...
YouTube încearcă, din nou, să convingă utilizatorii să plătească pentru a scăpa de reclame, testând un abonament care reduce numărul acestora. Numit...
Deficitul bugetar al SUA a crescut la 1,833 trilioane de dolari pentru anul fiscal 2024, cel mai ridicat nivel atins în afara...